Ziua internaţională de luptă împotriva hepatitei, ignorată în Gorj

Ziua internaţională de luptă împotriva hepatitei nu a prezentat interes pentru reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică Gorj. Cu toate că în urmă cu o săptămână a fost depistat un focar de hepatită virală de tip A în cartierul Obreja din municipiul Tg-Jiu, medicii epidemiologi s-au mulţumit doar să limiteze zona pentru ca afecţiunea să nu se extindă. În urmă cu o săptămână, în cartierul Obreja au fost identificaţi 13 copii care aveau hepatită virală de tip A, cu toate că numai ce se încheiase campania de vaccinare împotriva acestui virus. Toată atenţia medicilor epidemiologi din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică este centrată acum asupra acestui focar, fără să se facă vreo campanie de informare cu privire la această boală şi în celelalte comunităţi de rromi, ştiindu-se faptul că hepatita este boala mâinilor murdare.


Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: