Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române. Francezii şi americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunţându-l după regulile de pronunţare ale limbii franceze. Constantin Brâncuşi a expus pentru prima dată la Société Naţionale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, tema pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poartă Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzaţie. În România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit, Masă tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat. La moartea sa, în 1957, statul român a refuzat să primească moştenirea lăsată de Brâncuşi – atelierul său parizian, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente. Atelierul lui Brâncuşi a revenit statului francez.