Ziua Mondială a Cercetăşiei

Ziua mondială a cercetășiei este marcată la 22 februarie și reprezintă ziua de naștere a fondatorului Mișcării "Scout" - cercetașii, Robert Baden-Powell. În același timp, reflectă activitatea cercetașilor specifică culturii și țărilor în care aceștia trăiesc. Denumită și Ziua Fondatorului (Founder’s Day) sau Ziua Gândului (Thinking Day).

În 1907, Robert Baden-Powell a pus bazele ceea ce va deveni ulterior o mișcare globală de educație non-formală. Într-o tabără pentru tineri pe coasta de sud a Angliei, el a introdus un joc animat prin care copiii, împărțiți în patrule, treceau prin diverse probe și concursuri. Succesul acestei tabere a fost imortalizat în cartea "Scouting for Boys", care promova principiile educației caracterului copiilor.

În 1912, au apărut primele grupuri de cercetași români, iar în 1914 a fost înființată oficial Asociația Cercetașii României. În timpul Primului Război Mondial, cercetașii români au avut un rol crucial, acționând în spatele liniei frontului. La Tecuci, a fost ridicat un monument unic în lume, dedicat cercetașilor căzuți.

În prezent, în România există 79 de centre locale, cu peste 6700 de cercetași, iar Cercetașii României fac parte din Organizația Mondială a Mișcării Scout încă din 1922.

Cercetașia înseamnă ascultare, lipsa de prejudecăți și cultivarea imaginației. Cu 79 de centre locale în România, Cercetașii oferă un loc în care membrii de toate vârstele sunt încurajați să-și descopere valorile, punctele forte și să-și exploreze creativitatea. Educația non-formală oferită de Cercetași este menită să dezvolte personalitatea membrilor, oferindu-le sprijin și îndrumare pe parcursul călătoriei lor.

Cercetașii reprezintă un mediu în care membrii sunt acceptați pentru cine sunt, fără judecăți, și își pot construi drumul spre cunoașterea de sine și realizarea obiectivelor personale. Ziua Mondială a Cercetășiei este un moment de recunoaștere și celebrare a acestei mișcări care continuă să inspire și să formeze generații de tineri în spiritul educației non-formale și al valorilor fundamentale.

Drept marturie stau cuvintele cercetasilor gorjeni:

Vasilica - explorator - ,,Pentru mine totul a început cu dorința de a evolua. Mi-am dorit ca în anii de liceu să fac lucruri care să mă ajute în viitor și, cel mai important, să mă cunosc pe mine. Aici am descoperit persoane care mă fac să îmi doresc să continui activitățile de voluntariat, am învățat că sunt mai capabilă decât credeam și am reușit să ies din zona mea de confort. Și știți cum se spune, „Once a scout, always a scout”, deci nu o să renunț la a fi cercetaș niciodată”.

Antonius E. – lider - ,,Faptul că m-am înscris la cercetași, în școala primară, a reprezentat o alegere ce mi-a influențat, în bine, parcursul vieții și al carierei în domeniul juridic. M-a învățat că fiecare dintre noi poate lăsa „o lume mai bună” în urma sa, prin orice gest sau faptă bună, dar mai ales că, pentru a transforma comunitatea în care trăim într-o lume mai bună, trebuie să lucrăm împreună și să apelăm la sprijinul celor din jur”.

Alis - explorator - "Cercetașii mereu m-au ajutat în cele mai grele situații, m-au ajutat să mă regăsesc, dar cel mai important, o familie pe care mă pot baza mereu; m-au învățat ce e prietenia, ce e încrederea și ce înseamnă respectul față de toți”.

Mariana - lider - "Pentru mine 'Cercetașia' este un mod de viață, înseamnă să fii mereu pregătit să dai o mână de ajutor, să fii prietenos și să-i protejezi pe cei din jur, să ai grijă de natură și să trăiești în comuniune cu ea, creând o lume mai bună pentru cei prezenți și pentru cei care vor fi”.

Stefania B - explorator - "La cercetași am învățat că prietenia, implicarea și spiritul de echipă sunt cheia pentru a depăși orice provocare și a reuși împreună”.

Laura - explorator - "La cercetași am învățat să ne iubim așa cum suntem, am învățat că și noi contăm și cel mai important, am învățat să fim o echipă cu bune și cu rele”.

Stefi S - explorator - "La cercetași m-am descoperit pe mine, am aflat ce pot și ce nu, și totodată am întâlnit persoane minunate, de la care pot desprinde multe lucruri bune”.

Adelina - senior - "Aici am cunoscut multe persoane incredibile de la care am învățat foarte multe și în continuare încă învăț. Aici m-am dezvoltat din multe puncte de vedere și încă o fac datorită cercetașiei”.

Ovidiu - lider - "La început nu știam exact ce înseamnă a fi cercetaș... Eram doar fericit că puteam transmite multitudinea de informații pe care le dețineam. În timp, aplicând 'Legea Cercetașilor', am descoperit o lume nouă, în care mă regăseam. De fapt, a devenit a doua familie. Mulțumesc celor care au avut și au încredere în mine pentru a duce mai departe motto-ul... 'Împreună creem o lume mai bună'”.

Andreea - explorator - "Cercetașii m-au ajutat să îmi dau seama că pot să reușesc să fac lucruri la care nu mă așteptam vreodată, am întâlnit persoane superbe cu care m-am împrietenit și am dobândit la cercetași curaj, forță și pasiune pentru cercetășie”.

Violeta - lider - "Am descoperit la cercetași un spațiu în care își găsesc locul copiii, tinerii și adulții, iar bucuria îmbracă forma jocului, a descoperirii, a mișcării în natură, a prieteniei, a responsabilității pentru sine, pentru cei apropiați, pentru societate. Pentru mine, cercetășia este bucuria de a oferi, de a sădi semințe care vor rodi mai devreme sau mai târziu în viața celor care fac parte din această mare familie și în lumea în care trăim”.

Stefana - explorator - "La cercetași am învățat importanța colaborării în echipă, abilități de supraviețuire în natură, responsabilitate și respect față de ceilalți și față de mediul înconjurător".
 
 
 

Galerie foto






Vizualizări: 944

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: