Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită prin cros pe Sohodol

Gorjenii vor sărbători sâmbătă Ziua Mondială a Mediului prin diferite acţiuni ce vor pune în relief protejarea acestuia şi stilul de viaţă Eco. Participanţii vor avea ocazia să participe la un concurs de cros pe Cheile Sohodolului unde vor conştientiza rolul benefic al mişcării pentru un stil de viaţă sănătos.

Sub Sloganul „Un om sănătos, într-un mediu curat”, participanţii vor parcurge o distanţă de doi kilometri pentru băieţi şi un kilometru pentru fete iar primi trei clasaţi, atât la băieţi cât şi la fete, vor primi premii şi diplome. Toată acţiunea a fost gândită de Asociaţia Turism Sport şi Ecologie Hai-Hui în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Administraţia sitului Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest şi are ca scop tragerea unui semnal de alarmă cu privire la sănătatea mediului dar şi a trupului. „Dedicăm acest cros oamenilor din întreaga lume care luptă pentru un mediu mai curat. Nu putem trăi sănătos într-o lume poluată. Prin această acţiune încercăm să tragem un semnal de alarmă cu privire la sănătatea mediulu cât şi a trupului”, a declarat Ion Negomireanu, reprezentant Asociaţia Hai-Hui.

La crosul anunţat vor participa şi elevii gorjeni din Colegiul Tehnic Nr.2, elevii Şcolii Generale Sâmbotin dar şi elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă. “În afară de elevi vor mai fi alături de noi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Gorj dar şi autorităţile publice locale din Runcu şi Obştea Muntele Runcu. De asemenea, vor fi prezenţi partenerii şi sponsorii noştri care au făcut ca acest eveniment să fie o mare reuşită”, a adăugat Ion Negomireanu. După finalizarea concursului de cros, acţiunea va continua cu înmânarea de pliante educative turiştilor aflaţi pe Valea Sohodolului şi ecologizarea zonei Nări.

Cei care doresc să ia parte la acţiune sunt aşteptaţi sâmbătă la ora 10.00, în zona Nări din situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest.  

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: