Ţara cu picioare de lut

Nu ne mai ajută nimic: nici singurătatea îngândurată, nici sarcasmul amar, nici amărăciunea sau luciditatea pesimistului incurabil. Miturile care parazitează frumoasa şi fascinanta noastră Românie au şansa de a deveni legile scrise ale existenţei noastre civile. În locurile bântuite de forţa demonilor nepotoliţi se înalţă, ziua, zidurile netemeiniciei noastre. Noaptea se surpă. Pe nimeni nu mai miră nimic, pentru că totul piere înainte de a se naşte.

S-a ticăloşit lumea şi nu-i mai pasă nimănui că ruşinea a devenit monedă convertibilă. Nesimţitor dacă eşti, bine trăieşti! Înjurăturile răcoroase nu au regim de urgenţă. Şi iarna ţin de cald. Agresăm cu bucurie şi bulgărele de zăpadă şi îl facem vinovat că se topeşte. Când ceva nu merge la români (si, din păcate, mai nimic nu merge) căutăm cu frenezie şi cu preocupare încăpăţânată vinovaţii. Urâţenia a câştigat licitaţia. Doar ea a fost desemnată să restaureze Ţara cu picioare de lut. Ce va ieşi? Nu ştiu. Nu mă mai ajută nimic: nu mai am intuiţii, nu mai am forţa de a nega răul, nu reuşesc să ies din acest cerc vicios al incapacităţii noastre de a ţine drept drumul spre... casă. Casa dinăuntrul meu e loc de adăpost pentru necredincioşi. În România, ţara cu picioare de lut, abia mai rezişti provocărilor de tot felul şi de oriunde. Cel mai ispititor gând este să crezi că eşti, în timp ce veştile proaste, funebre chiar, încep să apară pe piaţă. E inutil să te declari trăitor. Te descalifici. Nu eşti, pentru că nu vor alţii să fii. Identitatea pe care ţi-ai câştigat-o printr-o naştere adevărată, consfinţită prin acte civile, e anulată. În patria pierzătorilor de credinţă şi de adevăr, în ţara cu picioare de lut, numele este distribuit la ghişeul cu tavan crăpat şi ziduri scorojite. Totul stă să cadă: şi omul, şi ţara, şi gândurile ei. Ne-a mai rămas ceva?

Da. Închideţi uşile, vin Sărbătorile!

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: