Sunt ocazii în care suntem fericiţi că avem o ţară săracă şi nebăgată în seamă de nimeni. Ne amintim de acest noroc când naţiunile civilizate fac diverse comemorări după atentate oribile petrecute pe teritoriile lor. Ieri, toată ziua, americanii au celebrat memoria morţilor din atentatele de acum zece ani. Într-un efort imens de PR, românii au contraatacat cu repunerea în agenda publică a morţii Elodiei, prin acuzarea oficială a soţului acesteia, poliţistul Cioacă. OTV-ul a fost resuscitat. Asta e: la noi, totul este o cioacă. Să zicem mersi, deci. Nu e ca şi când teroriştii nu ar avea ce să atace, dacă şi-ar pune în cap s-o facă. Avem o pasiune nesănătoasă şi izvorâtă din frustrări ancestrale către clădirile uriașe. Mall-uri, biserici, stadioane... La noi, totul trebuie să fie mare. Chiar așa, de câte Boeing-uri o fi nevoie ca să dărâmi Casa Poporului- Eu cred că n-ar fi suficientă nici întreaga flotă TAROM ca să prăbuşeşti mamutul. Sigur, ne mai putem întreba şi în ce mod ar privi românii un atac asupra clădirii parlamentului. Hmmm... Mi-e frică de titlurile de la Realitatea şi Antena 3 de după eventualul eveniment. Deşi cred că un eventual atac asupra Cotroceniului le-ar pica mai bine, totuşi.

La ce măsuri jalnice de siguranţă există la noi (în metrou cred că poţi intra liniştit cu o bombă de 100 de kilograme la vedere, că nimeni nu te va întreba nimic), un atentat ar fi ceva mai uşor de realizat decât o plimbare în parc. Poate asta ne şi salvează: uşurinţa actului. E atât de uşor încât, chiar dacă apropierea noastră de NATO i-ar deranja suficient de mult, teroriştii tot nu ne-ar ataca pentru că ar fi sub demnitatea lor. Ca să nu mai zic că, în afară de două-trei obiective de prost-gust amintite mai sus, nici nu prea ar avea ce anume să atace, de la noi. Ce-or să facă, or să ne distrugă autostrăzile-