Fiica unui cunoscut medic din Târgu Jiu calcă pe urmele mamei sale

Este bucurie mare în familia medicului Tatiana Grecu! Fiica sa, absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, îi calcă pe urme. Ea și-a început rezidențiatul în Anestezie și Terapie Intensivă. Este „Cel mai greu destin!”, recunoaște medicul târgujian, care, de-a lungul carierei, a cunoscut atât satisfacțiile, cât și dificultățile pe care le presupune această meserie.

Pe pagina sa de Facebook, medicul Tatiana Grecu, a ținut să împărtășească cu toți prietenii reușita fiicei sale. I-a transmis pe această cale și un mesaj.

„Sunt mândră de copilul meu ! Cea mai grea specialitate ! Cel mai greu destin ! Putere , forță și luptă ! Cineva trebuie să-și asume”, este mesajul transmis de Tatiana Grecu, fiicei sale, Alexandra.

Tatina Grecu este medic ATI în cadrul Spitalului Județean din Târgu Jiu. Ea fost în prima linie în lupta împotriva COVID 19, fiind medicul care a coordonat toată activitatea pe parcursul pandemiei. De altfel, în primăvara acestui an, atât ea cât și Luminița Manea, medicul șef al Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, au fost decorate de președintele României pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă în creșterea calității actului medical în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19.

Galerie foto



Vizualizări: 5,103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: