Valuta și leii, atunci și acum

Aveam niște sute de euro prin casă. Nici nu știam exact câte anume, le țineam pentru concediu. Cheltuiam destul de nepăsător leii din salariu gândindu-mă că, la o adică, dacă-i termin înainte de vreme, mai sacrific o parte din economiile pentru vacanță și-mi vând niște euro de la ciorap. Iar eu ce-mi pun în gând și întreprind. Evident că, odată plecat la război cu acest gând, nu m-am mai putut abține și nu m-am încadrat în salariu. Doar că, atunci când a venit vremea să schimb euroi în lei, ca să-mi mai ajungă prin țară, până plec, am avut o revelație: pasămite că România e o mare putere economică. Ceea ce pentru mine era foarte rău. Mă gândisem la acele sute de euro amărâte ca la o avere. Odată schimbate, însă, mi-am dat seama echivalentul în lei a câte sute din acelea cheltuisem eu pe nimicuri.

Această mentalitate specifică săracului este foarte păguboasă. Având în spate perioada grea de la începutul anilor '90 în care cu un dolar îți puteai cumpăra, la noi în țară, tot felul de chestii scumpe, ne-am învățat să idealizăm valuta. În absența banalului exercițiu mental de transformare în lei, îmi privisem sutele de euro ca pe mici comori care, odată transformate în minuscula noastră monedă, mi-ar fi asigurat un nivel de trai ridicat pentru o bună perioadă de timp. Aiurea. Valuta nu mai înseamnă nimic.

Această pildă îmi aduce aminte de o poveste frumoasă a unui coleg care plecase, imediat după Revoluție, într-o excursie cu autocarul la Istanbul. Pe străzile aglomerate ale capitalei Turciei, autocarul se strecura cu greu, într-o căldură covârșitoare. Gâtlejurile conaționalilor noștri dinăuntru ardeau ca nisipul Saharei și, la un moment dat, șoferul a fost convins să oprească pentru ca pasagerii să-și poată cumpăra ceva de băut. La coborârea din autocar, însă, românii au avut o tristă revelație: o cutie de cola costa vreo doi dolari. Deși aveau dolari la ei, românii făceau imediat transformarea mentală în lei și își imaginau câte lucruri frumoase și-ar fi putut cumpăra la București, Iași sau Craiova de acei doi dolari, transformați în moneda noastră. Și setea era uitată. Dolarii mergeau înapoi în buzunar, iar gâtlejurile rămâneau uscate. În disperare de cauză, românii au căutat apă. Cum chiuvete nu erau la discreție în bazar, au putut observa (unii pentru prima oară în viață) sticluțe mici de apă plată, la vânzare. Costau un dolar. Din nou transformările, din nou reticența, din nou decizia de a nu cumpăra nimic. Unii chiar au comentat mirați: ”Cum?! Un dolar apa de la robinet?! De ce?!”. Într-un final, văzându-și turiștii că abia se mai târăsc, ghidul s-a postat în fața grupului și, făcând semne disperate din mâini, a urlat înspre ei: ”nu mai transformați în lei că muriți de sete!!!”.

www.mantzy.ro

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: