100 de copii instituţionalizaţi petrec sărbătorile în familie

Sărbătorile sunt aşteptate cu nerăbdare de copiii din centrele de plasament. Aproximativ 90 de copii instituţionalizaţi îşi vor petrece Crăciunul şi Revelionul împreună cu rudele lor. La aceştia se vor adăuga şi cei ce vor fi luaţi de familiile care s-au alăturat campaniei „Ia-mă acasă de Crăciun”. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a primit 11 cereri din partea oamenilor cu suflet. „Pe perioada sărbătorilor, un număr de 11 copii vor fi luaţi acasă de către diferite familii. De asemenea, alţi 89 de copii şi 4 mame din centrele maternale vor merge în propriile familii sau la rude, urmând să se întoarcă în centre după sărbători”, a declarat Doina Boian, directorul adjunct al DGASPC Gorj. Dacă familiile şi rudele copiilor s-au gândit să-i ia acasă de sărbători, nu acelaşi lucru putem spune despre cei apropiaţi bătrânilor asistaţi din centrele DGASPC. „Bătrânii vor rămâne în centre pe toată perioada sărbătorilor pentru că, deocamdată, nu avem cereri din partea rudelor pentru a-i lua acasă”, a mai precizat Doina Boian. Persoanele care îşi vor petrece sărbătorile în centrele din subordinea DGASPC Gorj vor beneficia de un meniu festiv şi de activităţi specifice acestei perioade.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: