120.000 lei pentru Zilele Municipiului Motru

Sfârşitul lunii mai se anunţă unul plin de distracţie şi voie bună la Motru. Asta pentru că în perioada 29-31 mai se vor desfăşura Zilele Municipiului Motru, aflate anul acesta la cea de-a XI-a ediţie. Autorităţile locale spun că anul acesta vor aloca suma de 120.000 lei pentru organizarea celui mai important eveniment pentru motreni.

Timp de trei zile vor petrece motrenii de ziua lor, la sfârşitul lunii viitoare. Autorităţile locale pregătesc în această perioadă programul Zilelor Municipiului Motru. În faţa primăriei vor avea loc manifestările prilejuite de acest eveniment. Autorităţile locale spun că motrenii vor avea parte de spectacole, concursuri, iar cei mai buni dintre copii din municipiu vor fi premiaţi. „Vom propune Consiliului Local ca Zilele Municipiului Motru să se deruleze pe 29, 30 şi 31 mai. Bugetul este la fel ca şi anul trecut, adică 120.000 lei. Vor fi premiaţi toţi elevii care au avut rezultate deosebite la olimpiadele naţionale, sportivii care au reprezentat cu cinste municipiul Motru la competiţiile naţionale. Se vor desfăşura pe scena din faţa primăriei, se lucrează la program. Vor fi formaţii agreate şi bune. Aşteptăm sugestiile şi de la doamnele şi domnii consilieri. Vor fi prezenţi şi artiştii autohtoni, vorbesc de Doina Gorjului, Doina Motrului, Ansamblul Maria Lătăreţu. La finalul manifestărilor vom avea şi un foc de artificii”, a declarat primarul municipiului Motru, Dorin Hanu.

Edilul a mai spus că în data de 31 mai vor avea loc foarte multe spectacole şi concursuri pentru copiii din localitate dat fiind faptul că a doua zi,  în data de 1 iunie, este ziua copilului. Şedinţa de Consiliul Local prin care va fi aprobat bugetul pentru Zilele Municipiului Motru va avea loc joia viitoare. 

Fără taxe pentru comercianţii locali

Autorităţile locale aşteaptă la manifestările de la finele lunii mai circa 6000 de oameni. Vor fi multe locuri de joacă dar şi comercianţi cu fel de fel de produse. Autorităţile locale au adoptat printr-o hotărâre de consiliu local să nu perceapă taxe agenţilor economici din Motru care vor vinde produse de zilele municipiului. Celor din exterior li se va percepe o taxă calculată în funcţie de metrii pătraţi solicitaţi pentru desfăşurarea activităţilor.

Vizualizări: 807

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: