1.800 de gorjeni nu au plătit taxă auto

Peste 1.800 de gorjeni şi-au înmatriculat maşinile în acest an fără să plătească taxă auto. Informaţia a fost oferită de Nicolae Dinoiu, şef serviciu Înmatriculări şi Evidenţă Auto, care a precizat că este vorba de cei care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii în acest sens.

În această perioadă, aglomeraţia la ghişee pentru înmatricularea maşinilor este foarte mare. Gorjenii ştiu că funcţionarii au două minivacanţe în luna decembrie şi deci foarte multe zilele libere. „Vreau să îmi înmatriculez maşina acum pentru că vin sărbătorile şi e mult de alergat în această perioadă”, a spus unul dintre gorjenii care, deşi stătea la rând, nu părea nemulţumit de aglomeraţie. În Gorj sunt înmatriculate 90.000 de maşini, numărul fiind în creştere de la un an la altul. (A.A.)

Vizualizări: 201

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: