20 de ani de la moartea lui Marchiș, jandarmul ucis la discotecă

20 de ani au trecut de când eroul jandarm sublocotenent post mortem George Răzvan Marchiş și-a pierdut viaţa pe timpul executării unei intervenţii la o discotecă din municipiul Târgu Jiu.

În ziua de 10.11.2000, în jurul orei 23.00, George Marchiş Răzvan, militar în termen la Jandarmeria Gorj, intervenea alături de colegii de patrulă pentru aplanarea unui conflict izbucnit între un grup de tineri la o discotecă situată în Complexul Parâng.

La faţa locului, pe timpul încercărilor de aplanare a conflictului, şeful patrulei a fost lovit de mai mulţi tineri iar jandarmul George Răzvan Marchiş, s-a interpus între acesta şi agresori pentru a-l apăra, însă a primit mai multe lovituri puternice la cap.

Acesta fost preluat și internat la Spitalul Municipal Tg-Jiu, apoi transferat la Spitalul Craiova pentru mai multe investigaţii. Ulterior, a fost transportat cu un elicopter la Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti, unde a suferit o intervenţie chirurgicală, însă cu toate eforturile depuse de medici, în dimineaţa zilei de 13.11.2000, George Răzvan Marchiş a decedat.

Pentru spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă George Răzvan Marchiş, prin Ordin al Ministrului de Interne din 13.11.2000, a fost avansat la gradul de sublocotenent post-mortem.

Pentru ca fapta lui să nu fie uitată, jandarmii gorjeni au amplasat în apropierea locului unde s-a întâmplat evenimentul tragic o placă comemorativă unde se depun coroane, jerbe de flori şi candele.

Totodată, la sediul unităţii este amplasat un monument închinat eroului jandarm, unde se oficiază slujbe religioase şi se depun coroane de flori.

În Sala de Tradiții a unităţii, este amplasată GALERIA EROILOR, în care este expus şi un fotodocumentar în care sunt exemplificate detaliile tragediei întâmplate în urmă cu 20 de ani.

În decursul acestor 20 de ani, a fost păstrată legătura cu familia eroului, monumentul, placa comemorativă şi Sala de Tradiţii fiind vizitate de familia eroului. Unul dintre copiii fratelui său poartă numele eroului jandarm.

„Fapta eroică a colegului nostru nu va fi uitată de către noi, jandarmii gorjeni, care îl vom omagia în fiecare an. În unitate chiar activează foşti colegi de armată cu eroul jandarm“, a transmis Inspectoratul Județean de Jandarmi.

Urmare a demersurilor realizate pentru devotamentul cu care a acţionat pentru menţinerea ordinii şi liniştii cetăţenilor din Municipiul Tg-Jiu, precum şi pentru curajul de care a dat dovadă, sublocotenentului post-mortem George Răzvan Marchiş i-a fost conferit prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tg-Jiu, Titlul de ,,CETĂŢEAN DE ONOARE”.

Vizualizări: 4,428

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: