9 aprilie- ziua în care Ruşeţ ar putea avea sindicat

Ion Ruşeţ ar putea deveni astăzi preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO). După o încercare eşuată la Motru şi o amânare la Tribunalul Gorj, astăzi magistraţii ar putea da o sentinţă în privinţa înregistrării sindicatului. Ion Ruşeţ şi alţi cinci lideri sindicali au luat decizia, în ianuarie, să părăsească Federaţia Naţională Mine Energie şi să înfiinţeze un sindicat majoritar în CE Oltenia. În 24 ianuarie a avut loc conferinţa SMEO în care Ion Ruşeţ a fost ales preşedinte. A urmat procesul de înfiinţare, pe rolul Judecătoriei Motru. Rezultatul a fost un eşec răsunător deoarece Ion Ruşeţ şi liderii săi nu au reuşit să înfiinţeze în mod corect un sindicat. Evident, la eşecul lor au pus umărul şi foştii colegi din FNME, care au contestat înfiinţarea. Ruşeţ a depus apel, iar pe 2 aprilie a fost primul termen la Tribunalul Gorj. Magistraţii i-au cerut lui Ruşeţ să depună dovada numărului de membri, dar şi dovada că fuziunea a fost acceptată de toate sindicatele. Liderii din SMEO spun că au peste 7.000 de membri. Astăzi se va decide dacă acest sindicat va fi înfiinţat sau nu. Situaţia este neplăcută pentru Ion Ruşeţ care este reprezentantul celor 11 sindicate ce au aderat la proiectul SMEO însă nu are în spate propriul sindicat şi oameni. Ruşeţ este de asemenea preşedinte de onoare la sindicatul din Jilţ condus de Adrian Marciuc. (M.B.)

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: