99 de ani de închisoare pentru avort

Senatul statului Alabama a votat marţi o lege care interzice avortul în aproape toate formele sale, excepţie făcând situaţiile în care sarcina pune în pericol sănătatea mamei. Dacă proiectul primeşte aprobarea guvernatorului republican Kay Ivey, ar deveni cea mai severă lege din Statele Unite.

Cei care vor face avort vor comite o infracţiune şi vor fi pasibile de o pedeapsă cuprinsă între 10 şi 99 de ani de închisoare. Legea nu prevede pedeapsă pentru femeia care suferă intervenţia de întrerupere de sarcină.

Demersul face parte dintr-un efort întreprins de mai multe state americane de a determina Curtea Supremă a SUA să reanalizeze dreptul constituţional al femeii la avort, arată Reuters.

Legea a fost deja aprobată în Camera Reprezentanţilor din Alabama şi ajunge astfel pe masa guvernatorului Kay Ivey care nu a comentat cu privire la decizia pe care o va lua, însă este cunoscută până acum ca o persoană care s-a opus cu fermitate avorturilor.

După ce a fost adoptată cu 25-6 voturi, legea ar intra în vigoare la şase luni după ce va fi semnată de guvernator. Mai multe organizaţii americane au anunţat că vor contesta în justiţie noua lege. 

Legi care limitează dreptul la avort au fost introduse în acest an în 16 dintre cele 50 de state americane. Patru dintre aceste legi interzic avortul din momentul în care pot fi detectate bătăile inimii la embrion.

Vizualizări: 999

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: