A cerut folie să pună pe casa dărăpănată, a primit o locuință nouă

Mobilizare impresionantă pentru bătrânica din Schela care, înainte de sărbători, a cerut o folie să pună pe acoperișul casei din chirpici care stătea să cadă. Mai mulți gorjeni cu suflet mare și autoritățile și-au unit forțele și au reușit să-i ofere bunicii o căsuță nouă.

Odată cu noua locuință, bătrâna a avut parte și de o altă surpriză. Acum are și curent electric în mica sa casă. “Anica, din satul Gornăcel, cu lacrimi în ochi și profund emoționată, a pășit în noua căsuță. Aici era cald și mulți oameni care au ajutat-o ii erau alături. Preotul din sat a sfințit căsuța. Din suflet le multumeste domnului primar, Narcisei, Veronicăi, Danei, Gicuței și tuturor celor care au contribuit la construcție. Vă asigur că toate donațiile, pachetele cu alimente, hainele au ajuns în totalitate la Anica. Vă multumeste! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toti”, a fost mesajul Elenei Rebedea, cea care a făcut cunoscută povestea bătrânei.

Apelul pentru tanti Anica a fost făcut la începutul lunii decembrie. Bătrâna bolnavă trăia într-o căsuță ce stătea să cadă, prin acoperiș ploua și a cerut o folie să pună pe casă.

Galerie foto



Vizualizări: 17,360

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: