A început construcţia noilor terenuri de tenis de la stadion

Administraţia din Târgu Jiu a demarat lucrările de construcţie a patru terenuri de tenis în incinta stadionului municipal. În fapt, aceste terenuri se realizează pentru că cele existente vor fi eliberate pentru construcţia unei parcări subterane. Autorităţile locale estimează că la începutul toamnei vor fi demarate lucrările de modernizare a stadionului pentru a deveni de 4 stele.

Proiectul tehnic de modernizarea a Stadionului Municipal „Tudor Vladimirescu” şi a Sălii de Sport este aproape de finalizare, anunţă autorităţile locale din Târgu Jiu. De circa două săptămâni a început construcţia terenurilor de tenis. Pe vechile amplasamente vor fi create circa 400 de locuri de parcare. „Atât la Sala Sporturilor, cât şi la stadion, proiectele sunt în fază de finalizare, ca şi proiect tehnic. Deja primăria lucrează la partea de eliberare în zona stadionului şi mutarea terenurilor de tenis, una din condiţiile de a putea realiza în zona actualelor terenuri de tenis a acelor parcări prinse în zona de proiect. Să sperăm că undeva în partea a II-a a anului, probabil la sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie să demarăm primele lucrări de modernizare. Sunt lucrări mari, lucrări pretenţioase, care se vor întinde pe o perioadă de 12 până la 16 luni. Să sperăm că la anul viitor vom discuta de un stadion modern”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al primăriei Târgu Jiu.

Compania Naţională de Investiţii este cea care va asigura finanţarea pentru modernizarea stadionului. Primăria trebuie să asigure eliberarea terenurilor şi, dacă va fi cazul, partea de alimentare cu apă şi canalizarea, dacă cele existente nu fac faţă noilor cerinţe. În prezent, stadionul are o capacitate de 9.200 de locuri şi este rareori umplut de spectatori. În 2009 a găzduit finala Cupei României, dintre CFR Cluj şi FC Timişoara. Şi în ceea ce priveşte numărul de locuri pe scaune s-a făcut o modificare, acestea vor creşte la 15.000 şi toate vor fi acoperite.

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: