A iniţiat o petiţie, din puşcărie! Ce vrea să obţină!

Fostul candidat la Președinția României, Ninel Potârcă, este în căutarea unor soluții nu doar pentru a redeveni cât mai repede o persoană liberă, ci și pentru ca aglomerația din pușcării să fie mai mică.
Așa a ajuns Constantin Ninel Potârcă să inițieze o petiție prin care a cerut Ministerului Justiției să aducă modificări la legea privind executarea pedepselor. „Noi am cerut să se revină la o situație care a mai fost în urmă cu câțiva ani și anume să se ia în calcul șase luni de pedeapsă executată la un an de condamnare. Acum e vorba de 8 luni la un an de condamnare. E o diferență de două luni, care cred că nu e mare, dar care ar duce, în timp, la reducerea aglomerației din penitenciare. Am mai propus acolo și să se ia în calcul varianta cu 4 luni la un an de pedeapsă pentru acei deținuți care sunt bolnavi cronici, dovediți cu acte și expertize medicale. Sunt oameni bolnavi, suferinzi, care cred că la finalul vieții, dacă ar fi lăsați mai repede în libertate nu ar mai comite alte infracțiuni. Propunerile acestea vizează pedepse de până în 15 ani, adică nu e vorba de crime sau alte fapte mai grave”, spune Potârcă. Petiția lui „Obama de Meteor” a fost inițiată încă din februarie, dar a fost ignorată de Ministerul Justiției. „Sunt peste 200 de deținuți care au semnat petiția aceasta. Sunt semnături pe care le-am putut strânge în penitenciarele de la Târgu Jiu și Craiova, acolo unde îmi execut eu pedeapsa. Am cerut la Autoritatea Națională a Penitenciarelor să ne permită să strângem semnături în alte penitenciare din țară și ne-au spus că putem uzita la dreptul nostru de a purta corespondență privată cu persoanele private de libertate, de parcă eu știu cine și unde e condamnat. Nu ne-au lăsat pentru că altfel probabil aveam mii de semnături”, declară Potârcă, aflat în executarea unei pedepse de 8 ani pentru fapte de evaziune fiscală și dare de mită.

Vizualizări: 413

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: