A înnebunit lupul!

Ieșirea televizată a președintelui Băsescu de duminică seara, prin care și-a exprimat clar preferința domniei sale pentru Elena Udrea drept șefă a partidului din care a făcut și dânsul parte, a reușit să stârnească tot felul de reacții și nu de bine. Inițial mi s-a părut că nu văd și nu aud bine când spunea poporului că dacă Udrea-și taie din tocuri și-și cumpără poșete de la târg poate fi mana cerească a partidului care peste puțin timp își va desemna echipa de conducere.

Băsescu a făcut cea mai mare gafă din ultimul timp cu această intervenție pe față, pe care n-o s-o înghită nici ultimul  membru de partid serios care s-a săturat ca de câțiva ani să stea mereu în spatele „vuittoanelor” fâlfâite cu grație de prezidențiabila democrat liberală. Pe lângă faptul că președintele apolitic s-a amestecat porcește în troaca PDL, cu multă voluptate și-a epuizat și ultimele argumente ale  unui răspuns rezonabil la o posibilă acuzație a dușmanilor săi de la putere, care nu vor pregeta și-l vor acuza de amestec în treburile interne ale unui partid.

Nici măcar argumentul sentimental nu stă în picioare. Credeam că lucrurile se vor opri aici și se va retrage strategic la Cotroceni lăsând partidul de care este legat mai mult decât aș fi crezut să-și vadă de alegeri și de bătăliile politice. Ți-ai găsit! A mai ieșit din nou pe blog dând o explicație aiuritoare a intervenției sale în alegerile din PD-L, spunând că a făcut-o pentru că și el, și PDL-ul au același electorat. Și ce dacă? Pentru că nu era sigur că o să înțelegem pretențiile lui în ceea ce privește echipa de conducere a PDL-ului,  care va reieși după Convenție, a ținut să transmită negru pe alb că dacă Blaga va mai fi șeful partidului  nu va avea nici un fel de dialog cu el. Să vezi și să nu crezi! Păi, prin fișa postului de președinte de țară este obligat să discute cu toate formațiunile politice, în toate situațiile în care acest lucru se impune. Dacă o să fie Blaga, pentru care n-am nici o simpatie, președinte de partid, el n-o să cheme la eventualele consultări partidul pentru că nu-l place pe șef? A înnebunit lupul!

Și mai grav mi se pare faptul că, pe blog, cheamă electoratul său care în opinia sa este și al PDL să ia măsurile cuvenite ca să nu fie Blaga președinte de partid. Și asta în numele societății românești care așteaptă, spune președintele, o revigorare a dreptei politice. Cred că societatea românească  nu mai așteaptă nimic nici de la PDL, nici de la USL, nici de la alt partid politic. Așteptăm toți să vedem dacă mai apucăm și anul viitor…

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: