A murit în wc-ul de la Gară

Incident nefericit ieri la prânz în toaleta pe care o au la dispoziţie călătorii care tranzitează gara şi autogara din municipiul Târgu-Jiu. Un bărbat de 60 de ani a fost găsit fără suflare, descoperirea făcând-o chiar femeia care dă biletele de folosire a toaletei respective. Aceasta a observat că bărbatul pe care îl ştia intrat de minute bune într-unul din compartimentele toaletei nu mai iese. După circa o jumătate de oră, femeia a început să îl strige, iar când a văzut că nimeni nu-i răspunde s-a gândit la ceea ce putea fi mai rău. Ea a descoperit trupul neînsufleţit al bărbatului, căzut pe jos, motiv pentru care a sunat la 112 şi a anunţat cele întâmplate. Poliţiştii veniţi la faţa locului sunt de părere că decesul a fost provocat de un atac cardiac, neexistând suspiciuni cu privire la cauzele decesului. Pe corp nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă. Medicii legişti sunt cei care vor spune azi care sunt motivele ce au generat decesul respectiv şi dacă se impune sau nu ca poliţiştii să continue ancheta.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: