A trăit trei luni într-un aeroport, fără să fie prins

Un bărbat a trăit nedetectat timp de trei luni într-o zonă securizată a aeroportului internațional din Chicago, relatează BBC.

Aditya Singh, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat sâmbătă după ce angajații unei linii aeriene i-au cerut actele de identificare. Bărbatul a arătat înspre un ecuson, dar acesta aparținea unui manager de operații care l-a declarat pierdut în luna octombrie.

Polițiștii afirmă că Singh a sosit în Chicago în 19 octombrie la bordul unui zbor sosit din Los Angeles. Acesta ar fi găsit ecusonul în aeroport și i-ar fi fost „frică să meargă acasă din cauza Covid”, a declarat procurorul Kathleen Hagerty pentru Chicago Tribune.

„Deci dacă am înțeles bine, îmi spuneți că o persoană neautorizată, care nu a fost angajată a aeroportului, ar fi trăit într-o zonă securizată a terminalului aeroportului O'hare din 19 octombrie până în 16 ianuarie și nu a fost depistată? Vreau să te înțeleg corect”, l-a întrebat judecătoarea Susana Ortiz pe procurorul de caz.

Singh a declarat că a reușit să trăiască în această perioadă din mila altor pasageri. Bărbatul a fost acuzat de încălcare a proprietății federale și i s-a stabilit o cauțiune de 1.000 de dolari.

„Curtea găsește aceste fapte și circumstanțe destul de șocante ținând cont de perioada de timp în care s-ar fi întâmplat”, a declarat judecătoarea Ortiz

Departamentul de Aviație din Chicago, care este responsabil de aeroporturile din oraș, a afirmat într-un comunicat că: „Deși acest incident este investigat în continuare, am reușit să stabilim că acest domn nu a reprezentat un risc pentru securitatea aeroportului sau pentru călători”.

Vizualizări: 25,569

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: