A venit uriaşul din Lituania !

Pandurii s-au frecat la ochi la reunirea lotului. L-au văzut într-un final pe uriaşul vârf lituanian, Matulevicius, la Tg-Jiu. Atacantul de 23 de ani s-a pregătit în iarnă timp de o lună cu pandurii în Antalya dar a preferat să plece în Polonia şi să semneze cu o echipă din Cracovia. Polonezii au retrogradat însă iar acum Matulevicius a venit la Pandurii fără să mai stea pe gânduri. „Sunt fericit că m-am întors la acest club. În iarnă am fost în Turcia o lună cu ei, dar a fost o problemă și nu am rămas la Pandurii. În iarnă au fost unele probleme cu președintele echipei cu care aveam contract, nu știu exact, nu sunt problemele mele, președintele mi-a spus că am contract, așa că m-am dus acasă. Dar acum sunt fericit că am ajuns aici și sunt convins că am ajuns într-un loc mai bun”, spune Matulevicius care pare să fie un atacant cu două „feţe”. În Lituania era un golgeter pur sânge, fiind cel mai bun marcator din campionatul intern dar în Polonia lucrurile s-au schimbat radical! Matulevicius a jucat doar 7 meciuri într-un retur la Cracovia şi nu a înscris nici măcar un gol. „Nu știu câte goluri voi marca aici. Vom vedea la sfârșitul sezonului. Voi munci la antrenament, voi încerca să-mi fac treaba și vom vedea, antrenorul va decide dacă voi fi titular sau nu. Cred că acesta este un pas important în cariera mea și vreau să înscriu foarte multe goluri pentru Pandurii”, încheie jucătorul care se antrenează deja cot la cot cu noii săi colegi. Matulevicius a trecut cu brio testele medicale şi a semnat cu Pandurii pe 3 ani. Lituanianul are emoţii în aceste zile şi pentru că soţia sa e pe cale să dea naştere unei fetiţe.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: