Absolvenţii de bacalaureat pot să-şi ridice diplomele

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a anunţat ieri că toţi absolvenţii de liceu care au promovat examenul de bacalaureat în anul 2014 pot merge la secretariatele unităţilor de învăţământ să-şi ridice diplomele. Elevii au primit anul trecut, în locul diplomelor, adeverinţe cu nota obţinută la examen pentru a se putea înscrie la facultăţi. Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, a spus că diplomele de bacalaureat au ajuns şi în judeţul nostru. „Diplomele de bacalaureat sunt definitivate, semnate de preşedinţii de comisie, la secretariatele instituţiilor de învăţământ unde elevii din promoţia 2014 au absolvit clasa a XII-a şi au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie sau august-septembrie. Ei se pot prezenta la secretariatele unităţilor de învăţământ cu foaia de lichidare şi pot solicita eliberarea acestui document”,  a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj. Diplomele de bacalaureat nu s-au eliberat în timp real pentru că la momentul respectiv procurorii anticorupţie cercetau modul în care compania Romdidac avea dreptul exclusiv de a tipări aceste diplome la Imprimeria Naţională.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: