Accident cu victime la Peştişani

În noaptea de 24 mai a.c., orele 01:55, poliţiştii Postului de Poliţie Peştişani au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că  pe DJ 672 A  Peştişani - Boroşteni s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime, în care au fost implicate un autovehicul şi un moped.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că şoferul unui autoturism, C.M.A., de 37 ani, din comuna Peştişani, judeţul Gorj, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp se deplasa pe DJ 672 A, din direcţia Peştişani în direcţia Boroşteni, a intrat în coliziune cu un moped, care circula din sens opus.

Urmare a coliziuni dintre cele două vehicule, conducătorul mopedului, M.G., de 31 ani, precum şi pasagerul B.I, de 33 ani, ambii din oraşul Tismana, au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Gorj pentru acordarea de îngrijiri medicale.

De asmenea, pe parcursul cercetărilor s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest conducătorului auto, acesta prezentând o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus şi el la spital, aici fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De precizat că cel care conducea mopedul, precum şi pasagerul, nu purtau cască de protecţie.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: