Accident grav la Cărbuneşti

Poliţiştii Poliţiei oraşului Tg-Cărbuneşti au fost sesizaţi ieri prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe raza satului Blahniţa de Jos a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunităţii care în urma cercetărilor efectuate a stabilit că T.M.V., de 37 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din direcţia Blahniţa de Jos în direcţia Colibaşi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al neadaptări vitezei de deplasare la condiţiile de drum, într-o curbă semnalizată la dreapta, a derapat şi părăsind partea carosabilă, s-a răsturnat pe partea stângă a sensului de mers.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a unui pasager, H.L., de 37 ani, din municipiul Târgu-Jiu, acesta fiind transportat la Spitalul orăşenesc Tg-Cărbuneşti, pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. Ulterior, în urma investigaţiilor medicale, acesta a fost transportat la Spitalul Baltazar din mun. Bucureşti.

Testa cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul orăşenesc Târgu-Cărbuneşti unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: