Acesta este Iadul? Dar Raiul cum arată?

Toleranţi am fost/ suntem toţi. Nu am văzut, nu am auzit, nu ne-a interesat. Din când în când suntem loviţi de pasiuni în numele cărora purtăm războaie pe coridoare, la colţ de stradă sau pe culoare. Detestăm incultura, grobianismul, indecenţa şi impostura, corupţia şi favoritismul, violenţa fizică şi agresivitatea verbală. Declarăm pe o voce, pe două, chiar în cor baritonal, că nu se mai citeşte, ne îngrozim când vedem statistici ruşinoase privind numărul analfabeţilor funcţional. Promitem marea cu sarea, râuri de lapte şi miere, câini cu covigi în coadă. An de an, educaţia, cultura şi sănătatea intră în vacanţă, nu pentru o lună, ci pentru o guvernare. Când aceasta se sfâşeşte, o luăm de la capăt. Cu un fals entuziasm şi cu o păgubitoare inconştienţă.

În acest răstimp, generaţiile se schimbă. De multe ori, viaţa lor nu este şi viaţa noastră. În bănci se aşază alţi tineri, spectatori inocenţi (cel puţin într-o primă etapă). Mulţi dintre ei sunt captivii unei suprarealităţi, una virtuală şi pe care o consideră (culmea!) logică în absurdul ei. Acolo trăiesc, vieţuiesc, supravieţuiesc. Unii sunt certaţi cu legea, cu bunul simţ, îşi bat joc de orice, sunt străini de lume şi de ei înşişi. Alţii „stau în banca lor” departe de „sporturile naţionale”, acceptate complicitar de ceilalţi din jur: ascensiuni nemeritate, posturi arvunite, concursuri trucate, contracte fără licitaţii, vedetism interlop, transferuri imorale de la un partid la altul, legături transpartinice, economie căpuşată, infracţionalitate ocrotită de o lege permisivă, agresori în libertate, stând la masă cu victimele şi punând la cale viitorul. Al cui? Al nostru, de bună seamă.

Viaţa de nişă a celor din bănci, buni sau răi, pe care n-o cunoaştem prezintă în contrapartidă un interes sporit pentru televiziunile tabloide, pentru reţetele de socializare, influenceri, acolo unde se vând iluzii, trucuri de viaţă, plăceri (ne)vinovate. Altfel spus, IADUL.

Dar RAIUL? Cum arată? Alternativa moral-etică la Rău cum poate fi descrisă? Răspunsul e simplu: ca într-un program electoral în care adevărul e trucat, cosmetizat, falsificat. Acolo unde educaţia este pe contrasens. Fără politici coerente, de susţinere sănătoasă, logică şi psihică, fără nicun interes pentru generaţii, în mare parte eşuate. Grija tuturor politicienilor de până acum a fost acordarea sprijinului financiar pentru situaţii sociale defavorizate. Atât. Nimic mai mult. Banii puţini, mulţi, dacă ajung la familie, îşi schimbă în multe situaţii destinaţia. Interesează pe cineva cum se zbat părinţii să-şi crească aşa cum pot copiii? Crede cineva, dintre cei care se bat cu pumnul în piept, în destinul nefericit al unui tânăr ale cărui speranţe sunt falimentate? Da, ştim. Îndrăzneala de a vorbi despre ei poate fi amendată ca o infracţiune. Una morală. Oricum, în mintea unora, care nu e cea de pe urmă, acarul Păun e vinovat pentru toate.

Nu e nicio fereastră deschisă. Şcoala face atât cât poate (dacă poate). În absenţa unei legislaţii coerente, orice virgulă sau punct şi virgulă schimbă direcţia şi, peste noapte, agresorul poate deveni victimă. Legile sunt făcute de cei care îşi dau cu părerea, aşa, tam-nisam. Pentru că nu le pasă.

Şi nicio uşă deschisă nu se întrevede. Dincolo de ea e un oraş gri, înfrumuseţat de pasiunea unui fotograf, plin de amaneturi, magazine second–hand şi localuri pentru jocuri de noroc (Culmea! unul deschide panoramic centrul oraşului). O realitate parţial salvată de câteva repere culturale.

Să ne hotărâm măcar în al doisprezecelea ceas: în scenariul hibrid nu putem trăi pentru totdeauna.

Vizualizări: 2,775

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: