ACS Viitorul Târgu Jiu şi-a aflat adversarul din cupă

FRF a stabilit meciurile turului 4 al Cupei României, trei dintre dueluri fiind între echipe din Liga 2. În această fază a competiţiei va intra şi ACS Viitorul Târgu Jiu care va juca în deplasare, cu Viitorul Dăeşti.

Federația Română de Fotbal a stabilit programul celui de-al patrulea tur al fazei naționale a Cupei României, ediția 2020-2021. Partidele în care intră în competiție și celelalte 11 formații din Liga 2 au loc marți și miercuri, 20 și 21 octombrie, majoritatea de la ora 14:30. În această fază va intra în competiţie şi Viitorul Târgu Jiu, formaţie care va juca cu echipa de Liga 3 Viitorul Dăeşti.

Cele 16 meciuri, câte sunt în total în această fază a competiției, au loc într-o singură manșă, eliminatorie, iar stabilirea lor a fost făcută de Departamentul Competiții al FRF prin împerechere pe baza criteriului geografic. În funcție de ce partide vor alege să transmită televiziunile deținătoare de drepturi TV, acele jocuri vor fi mutate să se desfășoare la alte ore decât cea oficială.

Din turul 3 au intrat în competiție și zece echipe care activează acum în campionatul Ligii 2, dintre acestea au fost eliminate Unirea Slobozia, Aerostar Bacău, CSM Reșița și Pandurii Târgu Jiu, în timp ce mai departe au mers FK Csikszereda, CSM Slatina, Concordia Chiajna, U Craiova 1948 SA, Fotbal Comuna Recea și Universitatea Cluj. Din turul 4 intră și restul celorlalte formații din Liga 2, 11 la număr, printre care şi Viitorul Târgu Jiu.  Astfel, în turul 4 vor juca cele 21 de echipe calificate din turul 3 și celelalte 11 formații care activează în Liga 2. În total vor fi 16 meciuri, dintre care în trei se întâlnesc direct echipe din eșalonul secund: Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti, Concordia Chiajna – CS Mioveni și CSM Slatina – Turris Oltul Turnu Măgurele.

Programul turului 4 al Cupei României:

marți, 20 octombrie 2020, ora 14:30

Viitorul Şelimbăr – Universitatea Cluj

Dacia Unirea Brăila – SCM Gloria Buzău

Progresul Spartac – Rapid

ACSO Filiaşi – U Craiova 1948 SA

miercuri, 20 octombrie 2020, ora 14:30

CSC Sânmartin – Fotbal Comuna Recea

Şoimii Lipova – Ripensia Timișoara

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ASU Politehnica Timișoara

SR Municipal Braşov – FK Csikszereda

Şomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț

Hușana Huși – CSM Focşani

Axiopolis Sport Cernavodă – Farul Constanţa

Mostiştea Ulmu – Dunărea Călăraşi

Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti

Concordia Chiajna – CS Mioveni

CSM Slatina – Turris Oltul Turnu Măgurele

Viitorul Dăeşti – Viitorul Târgu Jiu

Vizualizări: 587

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: