Acuzaţii grave între primarii din Novaci şi Baia de Fier

Primăria Baia de Fier a fost amendată ieri de Garda de Mediu Gorj cu suma de 500 de milioane de lei vechi pentru gunoaiele găsite în staţiunea Rânca. Primarul Constantin Mihuţescu consideră că amenda este nejustificată pentru că porţiunea pe care au fost găsite mormanele de gunoi aparţine primăriei Novaci. Lucrurile au degenerat şi cei doi primari s-au pus pe acuzaţii grave. Primarul din Novaci Pantelimon Todea a spus că porţiunea pe care au fost găsite deşeurile este în concesiunea lui Mihuţescu.

Scandalul dintre cei doi primari pe zona Rânca este departe de a fi stins. Cel mai bine pare să-şi împartă terenul atunci când e vreun control. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Gorj au avut de înfruntat un adevărat circ la primăria Baia de Fier când au fost să constate depozitele de gunoi din staţiunea montană Rânca. Aceştia spun că primarul Mihuţescu a avut un comportament necivilizat şi mai mult decât atât nici nu a vrut să semneze actul de constatare. „Primăria Baia de Fier a fost sancţionată cu suma de 500 de milioane de lei pentru că nu a supravegheat operatorul economic care trebuia să colecteze şi să transporte gunoaiele. S-au strâns acolo ca la balamuc gunoaie şi amenda a fost în valoarea asta pentru că Baia de Fier nu e la prima abatere, a mai fost amendată şi anul trecut cu 150 de milioane de lei şi în plus era nenorocire ce era acolo. Primarul a avut o atitudine necontrolată, nu a vrut să semneze actul de constatare, un adevărat circ”, a declarat Ilie Ovidiu, comisar şef al Gărzii de Mediu Gorj.

Mihuţescu neagă

Declaraţii la polul opus din partea primarului din Baia de Fier care neagă toate acuzaţiile şi spune că nu are cunoştinţă de amenda primită. Deşi iniţial a declarat că reprezentanţii Gărzii de Mediu au ajuns acolo exact în ziua de colectare şi de aici mormanele de gunoi, ulterior acesta declară că porţiunea respectivă este în administrarea primăriei Novaci. „Ei au fost cei care nu mi-au pus la dispoziţie niciun document, nu au vrut să-mi arate niciun act de constatare, s-au urcat în maşină şi au plecat. Eu am serviciu de salubrizare al primăriei şi de cinci luni am contract cu o groapă ecologică din Horezu. Primăria Novaci este titulara unui proiect prin care trebuia să se înfiinţeze firma de colectare Montsalv şi partea aia e a lor. Eu vă spun, exact în 24 iunie am colectat. Pot să contest sau să nu contest, dar nu am cunoştinţă de amenda respectivă. Eu nu am primit nimic”, a declarat Constantin Mihuţescu, primarul din Baia de Fier.

Todea: Porţiunea aia e în proprietatea lui personală

În schimb însă, primarul din Novaci vine cu declaraţii grave la adresa lui Mihuţescu despre care spune că el e proprietarul porţiunii pe care au fost găsite gunoaiele. „Acum e porţiunea mea, păi da că atunci când e vorba de asta e la mine când e vorba de concesionări e la el. Păi ce să recunoască el că de fapt porţiunea aia e proprietate privată şi el e proprietar pe ea. Porţiunea asta se numeşte „Corneşul Mare” chiar şi Hotelul Onix e concesionat tot de la el. Eu spun doar că staţiunea Rânca ar trebui gestionată doar de o administraţie. Mihuţescu minte că la asta se pricepe cel mai bine, e cel mai versat în chestii de astea”, a declarat Pantelimon Todea, primarul din Novaci.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: