Adăpostul pentru victimele violenţei în familie, redeschis

Primăria Târgu Jiu a redeschis adăpostul pentru victimele violenţei în familie după ce acesta fusese închis pe perioada de iarnă. Femeile bătute de soţi au fost găzduite în sezonul rece la Casa Iris pentru a se economisi banii de utilităţi. Din anul 2008 şi până în prezent, refugiul Casa Sînziana a adăpostit zeci de femei împreună cu copii lor. “În anul 2012 nu a existat decât un singur caz în care o femeie şi doi copii au fost victimele violenţei în familie. Întrucât nu se justificau cheltuielile la utilităţi, Casa Sînziana a fost închisă pe perioada sezonului rece. Anul trecut au găzduite aici 13 femei şi 9 copii. Prin intermediul serviciului acordat femeilor victime, se oferă servicii de sprijin şi protecţie până la ameliorarea şi depăşirea problemelor cu care se confruntă aceasta. Au existat cazuri în care anumite femei au părăsit centrul pentru a se reîntoarce la partenerii lor, însă din cauza comportamentului bărbaţilor au revenit la puţin timp după aceea”, a declarat Alina Toader, directorul adjunct al Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Casa Sînziana poate găzdui şase mame împreună cu copiii lor. Pe lângă camere, refugiul mai este prevăzut cu bucătărie şi baie. Serviciul reprezintă astfel, un loc, in care femeile care au avut de suferit, pot lua intr-un mediu ocrotit, decizii pentru viitor şi să le aplice, atât pentru ele, cât şi pentru copiii lor. “Servicii sociale acordate constă în: găzduire, consiliere şi asistenţă socială, consiliere juridică, hrană în cadrul adăpostului, asistenţă medicală, intermediere şi sprijin în relaţia cu autorităţile”, a mai precizat Alina Toader. Femeile, victime ale violenţei în familie, au prioritate la repartizarea locuinţelor sociale, autorităţile acordând până acum case unui număr de patru femei.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: