Adeverinţe de credite pentru crescătorii de animale

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj începe, din această săptămână, să elibereze crescătorilor de animale adeverinţe pentru credite. Potrivit conducerii instituţiei, cuantumul per cap de animal pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne este de 300 lei/cap de bovină, iar cuantumul per cap de animal pentru schema cuplata de producţie, speciile ovine/caprine este de 20 lei/cap de animal. Prin credite, fermierii pot beneficia anticipat de până la 90% din valoarea subvenţiei.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2015 şi a solicitat ANT – sector zootehnic, schema decuplata de producţie, specia bovine, în sectorul carne şi/sau ANT – sectorul zootehnic, schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine, precum şi numărul de animale pentru care se solicită sprijin financiar. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă faptul că beneficiarul a ataşat cererii toate documentele prevăzute de legislaţia în vigoare. „Începând din această săptămână vom trece la eliberarea adeverinţelor de creditare pentru cei care au solicitat subvenţii în sector animalier. Este vorba de ajutoarele naţionale tranzitoare la bovine, ovine şi caprine. Se va acorda 300 de lei/cap de bovină şi 20 de lei/cap de ovină şi caprină, urmând ca instituţiile bancare, să elibereze în baza adeverinţei noastre până la 90% din această sumă”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj. Banca creditoare acordă beneficiarilor, conform reglementărilor sale interne, credite/facilităţi de finanţare în lei, pentru finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente în procentul stabilit prin regulile proprii din suma prevăzută în adeverinţa eliberată de APIA.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: