Adio paranghelii electorale pe bani publici

Nenumăratele "Zile ale oraşului", sărbători a te miri ce sau hramuri numai bune de făcut o pomană electorală prin Gorj din fonduri de la buget l-au dat peste cap pe deputatul liberal Dan Ilie Morega, care a anunţat ieri că va iniţia un proiect de lege prin care va cere interzicerea "parangheliilor" din bani publici în perioadele electorale. Cum şi PSD şi PDL au nenumăraţi primari dornici de astfel de manifestări la care vin mii de oameni, e greu de crezut că demersul liberal se va materializa până după prezidenţiale. Morega a menţionat că nu găseşte normal ca luna mai să fie plină de tot felul de sărbători finanţate de la bugetele locale, după care, în iunie, alegătorii să fie chemaţi la urne. Municipiile Motru şi Târgu Jiu au sărbătorit, separat, la sfârşitul săptămânii trecute, "Zilele Oraşului", de la bugetele locale cheltuindu-se câteva sute de mii de lei, liderul liberal criticând astfel de manifestări. "Nicio paranghelie să nu se mai facă în perioada alegerilor. Astea sunt surse de mituit electoratul, indiferent că primar de la PSD, PDL, PNG sau de unde o mai fi. Să se facă în iunie, în august, în lunile de vară, nu în mai până în ultima săptămână şi apoi hai la vot că aţi păpat şi mâncat tot şi trebuie să votaţi PSD sau PDL", spune liderul PNL Gorj. Dan Ilie Morega a menţionat că şi Consiliul Judeţean intenţionează să îşi organizeze propriile zile la sfârşitul lunii octombrie, liderul PNL Gorj spunând că niciunul dintre consilierii liberali nu va vota pentru o astfel de iniţiativă. Morega spune că manifestarea este doar un prilej de a fi adus Mircea Geoană la Târgu Jiu în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, cheltuielile urmând să fie suportate de la buget.
 Morega a mai menţionat că acţiunile de acest tip pot fi stopate inclusiv de Guvern printr-o hotărâre prin care s-ar putea realiza economii la bugetul de stat. Guvernul se luptă însă cu criza economică, cu criza dintre cele două partide aflate la putere şi numai de o asemenea hotărâre nu are timp, motiv pentru ca şeful PNL Gorj să aibă ocazia de a-şi duce promisiunea la bun sfârşit.
 


Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: