Adulţii şi minorii găzduiţi în biblioteca de la Fărcăşeşti, angajaţi la negru

Administratorul unei societăţi comerciale din Vâlcea este cercetat de poliţişti, fiind suspectat că primit la muncă mai mult de 5 persoane, fără a le încheia contract individual de muncă, aşa cum peste prevăzut în Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) modificată şi completată prin Legea nr. 40/2011.

Din actele premergătoare efectuate până în prezent s-a constatat că administratorul firmei, A.N., de 49 de ani, din judeţul Vâlcea, în perioada 28-30 martie a.c., a primit la muncă mai multe persoane pentru a presta activităţi de plantare de puieţi de salcâm pe o haldă de pe raza comunei Fărcăşeşti, fără a le încheia contracte individuale de muncă .

Persoanele suspectate că au fost angajate la „negru”, au fost depistate în data de 31 martie a.c., în urma unei sesizări telefonice. Acestea se aflau într-un spaţiu (incinta unei biblioteci) din comuna Fărcăşeşti, pus la dispoziţia administratorului firmei de către reprezentanţii administraţiei publice locale.

 60 din persoanele găsite în acel spaţiu, adulţi şi minori, au fost conduse la sediul poliţiei pentru clarificarea situaţiei.

De asemenea, poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili dacă reprezentanţii administraţiei publice locale au respectat legislaţia în vigoare, cu prilejul punerii la dispoziţie a acelui spaţiu către firma din Vâlcea.

Cercetările continuă urmând a fi formulate propuneri legale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: