Afaceri cu miros de ceapă pe moşia lui Călinoiu

Un om de bine a donat ceapă unor instituţii sociale aflate în subordinea Consiliului Judeţean Gorj. Cineva a profitat de donaţie şi nu ne referim la copiii cu nevoi speciale, ci la un birocrat care a plătit ceapa donată cu 8.000 de lei din bugetul CJ Gorj. Unde au ajuns banii nu vrea să ne spună nici un subaltern al lui Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj. Director la instituţia care a facturat ceapa donată este soţia şoferului lui Călinoiu, şofer despre care Pandurul a mai relatat că este patron al uneia din cele mai mari firme de taximetre din Târgu Jiu. Deşi pe la colţuri se spune că şoferul este paravan, iar afacerea este a lui Călinoiu, acesta din urmă a negat orice legătură cu firma şoferului - patron şi soţ de directoare.

Complexul de Servicii Comunitare pentru Copiii cu Nevoi Speciale din Târgu Jiu a ajuns în atenţia presei după ce cineva din instituţie a încasat banii pe o cantitate de ceapă donată de un cetăţean. Instituţia devine şi mai interesantă dacă amintim că directorul Eugen Ciocoiu a fost dat afară fiind invocată noua lege a salarizării unice, iar în locul său a fost numită Geanina Mihuţ, soţia şoferului preşedintelui Ion Călinoiu. Pandurul a relatat la un moment dat că şoferul lui Călinoiu, Gabriel Mihuţ, deţine o firmă de taxi. Angajarea soţiei într-un astfel de post în condiţiile actuale atrage atenţia şi mai mult asupra şoferului-patron.

Revenind la donaţia de ceapă, aceasta s-a dovedit a fi plătită, Consiliul Judeţean a evitat să dea vreun răspuns, declarând că există o anchetă  în lucru. În vizor a intrat şi fostul director al unităţii, Eugen Ciocoiu, care susţine că nu a cumpărat ceapa respectivă, ci că a fost donată. Corpul de control al Consiliului Judeţean (CJ) Gorj a găsit o factură care arată că s-ar fi plătit 8.000 de lei pentru cantitatea de ceapă. Reprezentanţii CJ Gorj refuză să spună unde a ajuns suma respectivă şi cine a emis factura.

Noua directoare, soţia „şoferului patron“ al lui Călinoiu

Eugen Ciocoiu cel care a condus nouă ani a fost demis în luna ianuarie a acestui an din cauză că nu avea studiile necesare deţinerii acestei funcţii. „Eugen Ciocoiu a fost schimbat din funcţie în luna ianuarie pentru că potrivit noii legi a salarizării unice nu avea studiile necesare. El a fost un om care şi-a făcut treaba doar că legea-i lege”, precizat Ninela Gruia, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Gorj.  În locul lui Ciocoiu a venit la conducerea unităţii soţia şoferului Preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Geanina Mihuţ. Înainte de a prelua atribuţiile de director, aceasta s-a asigurat că totul este în regulă la unitatea în cauză şi a solicitat un control amănunţit al documentelor contabile. Cei care au efectuat controlul, reprezentanţii Consiliului Judeţean, au găsit o factură de 8.000 de lei pentru ceapă verde. Fostul director susţine însă că nu a cumpărat ceapa ci a primit-o de la un cetăţean. „Ceapa a fost donată de către o femeie, există un proces verbal care confirmă acest lucru, nu s-a plătit niciun leu”, a spus Eugen Ciocoiu. Directoarea Geanina Mihuţ nu a vrut să stea de vorbă cu presa. Firma deţinută de Gabriel Mihuţ, şoferul lui Călinoiu, se numeşte Gabinni Ken SRL şi este pe piaţă din 2003. Potrivit unei situaţii de pe site-ul primăriei Târgu-Jiu, această firmă a autorizat 11 maşini pentru transportul în regim de taxi.

Vizualizări: 217

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: