Afacerist italian judecat la tribunalul Gorj pentru evaziune

Nu doar românii încearcă să păcălească statul atunci când vine vorba de impozite şi taxe, ci şi investitorii străini, puţini de tot la număr prin Gorj. Unul dintre ei, un italian, a fost acum trimis în judecată de către procurori după ce s-a sustras de la plata impozitului pe profit şi a TVA-ului aferent, bugetul de stat fiind păgubit de acesta cu aproape 800.000 de lei, bani la care se adaugă dobânzi şi penalităţi. Astfel, suma trece de un milion de lei, iar dacă ţinem cont că prejudiciul a fost creat doar între octombrie 2010 şi ianuarie 2011, devine evident că firma folosită de italian pentru importul de legume şi fructe nu era una căreia să-i meargă rău. Şi, cu toate acestea, firma a intrat în faliment, iar statul nu s-a ales decât cu controale şi cu ancheta deschisă încă de la începutul anului împotriva lui D’Avino Raffaele.

Acum anchetatorii i-au interzis acestuia să părăsească ţara şi i-au pus sechestru pe câteva maşini pentru a mai recupera din prejudiciu, instanţa fiind cea care va decide pedeapsa din acest dosar. „       În vederea recuperării prejudiciului produs, prin ordonanţa din data de 29 martie 2012, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus în cauză instituirea sechestrului asiguratoriu asupra mai multor bunuri (2 autoutilitare marca MAN, o autoutilitară marca RENAULT MASCOTT, o autoutilitară marca FIAT DOBLO, o autoutilitară marca RENAULT MASTER şi alte bunuri). Prin ordonanţa din data de 28 martie 2012, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a luat faţă de învinuitul d’Avino Raffaele măsura preventivă a obligării acestuia de a nu părăsi ţara, pentru o perioadă de 30 de zile, măsură ce a fost prelungită succesiv de procuror în cursul urmăririi penale, conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, până la data de 17 octombrie 2012, urmând ca Tribunalul Gorj, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, să dispună în legătură cu această  măsură preventivă faţă de inculpat”, menţionează într-un comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: