Aglomeraţie în Piaţa Prefecturii de Ziua Naţională!

Peste o mie de gorjeni au participat la manifestările de 1 Decembrie la Târgu Jiu. Vremea frumoasă, dar şi faptul că unii bugetari au fost chemaţi la serviciu, a făcut ca piaţa să fie plină. Sute de oameni au văzut parada de pe scările prefecturii, de obicei rezervate autorităţilor.

Vremea frumoasă și minivacanța de 1 Decembrie i-au făcut pe mulți târgujieni să iasă din case și să vină în Piață, reprezentanții autorităților locale având loc cu greu pe scările de la intrarea în Prefectură, locul din care și-au ținut discursurile și anul acesta. Din păcate, sonorizarea nu a fost una dintre cele mai bune, nivelul mic al sunetului și forfota din piață făcând ca vorbele oficialilor de la Prefectură sau Consiliul Județean să nu se audă nici măcar până la cei prezenți lângă biserica din fața Prefecturii. Singurul discurs cât de cât „auzibil” a fost cel al primarului Florin Cârciumaru, care a știut să vorbească un pic mai tare în microfon. Artiștii care au interpretat muzică populară și melodii specifice momentului au putut fi și ei auziți de gorjenii prezenți în piață pentru că au știut cum trebuie să folosească microfonul corect.

O parte dintre participanți s-au prins la final într-o horă de mână, iar apoi toată lumea a mers la restaurant la o porție de fasole cu cârnați și un pahar de vin fiert, peste 2500 de porții fiind pregătite. Oamenii au venit valuri-valuri, în cele din urmă toată lumea reușind să deguste fasolea la care poftea de un an de zile, mulți dintre meseni spunând că ori cât de bine ar fi gătită acasă cea făcută la cazan la restaurant, de 1 Decembrie, are alt gust, mai bun, ceea ce explică și numărul mare al celor care au venit să mănânce.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: