Agricultorii îşi primesc subvenţiile în avans

Aproximativ 8000 de fermieri din judeţul Gorj vor primi un avans în cuantum de până la 75% din subvenţia pe suprafaţă cuvenită pentru anul 2013. Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va vira banii în conturile agricultorilor până la sfârşitul lunii în curs. Această măsură a fost luată tocmai pentru ca fermierii să-şi poată acoperi cheltuielile necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă.

Beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală: 211 „Plăţi pentru zona montană defavorizată”, 212 „Plăţi pentru zone defavorizate - altele decât cele montane” şi 214 ”Plăţi pentru agromediu” vor primi plăţile în avans. Este despre un avans în cuantum de 75% din sumele cuvenite pentru anul 2013. Potrivit reprezentanţilor APIA Gorj, acordarea plăţilor în avans are ca scop sprijinirea fermierilor în vederea acoperirii cheltuielilor necesarea pentru înfiinţarea culturilor de toamnă. “Acordarea plăţilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării PNDR 2007 - 2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu”, a precizat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj. La nivelul judeţului nostru, aproximativ 8000 de fermieri vor primi subvenţiile în avans. Suprafaţă totală aferentă schemelor de plăţi din AXA II,  în campania 2013, este de 39.944,75 ha. “În perioada 9-30 septembrie, APIA Gorj autorizează la plată un număr de 7.997 fermieri dintre care: 5.834 de fermieri au solicitat plăţi pentru zona montană defavorizată; 1.626 de fermieri au solicitat plăţi pentru zone defavorizate - altele decât cele montane şi 4.983 de fermieri care au solicitat ”Plăţi pentru agromediu”. Suprafaţă totală aferenta schemelor de plăţi din AXA II,  în campania 2013, este de 39.944,75 ha”, a mai menţionat Constantin Negrea.

ETAPE

Personalul de specialitate din cadrul APIA Gorj, efectuează în această perioadă etapele procedurale privind autorizarea la plată a fermierilor după cum urmează: justificarea eventualelor erori şi neconformităţi ale cererilor de plată; al doilea controlul administrativ al cererilor de plată; eşantionarea şi efectuarea supracontrolului administrativ şi generarea tranşelor de plată şi transferul în contabilitate a listelor de plată.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: