Alecu Drăgoi şi Nelu Pavel, folosiţi şi aruncaţi de PSD Gorj

Pesediştii se bat pentru a fi susţinuţi pe postul de senator rămas vacant după demisia lui Toni Greblă. Chiar şi liderul romilor, Nelu Pavel, a depus la PSD cerere pentru a fi susţinut pentru o astfel de candidatură. „Eu cred că la unii colegi a existat lipsă de respect față de PSD în momentul în care și-au depus cereri”, a fost reacţia preşedintelui PSD Gorj Florin Cârciumaru, a doua zi după ce Nelu Pavel a dat declaraţii în presă pe această temă. Nici cererea lui Alecu Drăgoi nu va fi luată în calcul. „Nu înscriem și nu stabilim un candidat doar pentru că e vechi în partid sau că depune o cerere la sediu”, a spus Cârciumaru.

Florin Cârciumaru este foarte supărat pe colegii care și-au depus candidatura pentru Senat la sediul partidului și consideră că solicitarea lor este lipsă de respect! Ce-i drept, în fiecare zi apărea câte un pesedist dispus să candideze pentru postul de senator lăsat liber de Toni Greblă. Cei care și-au depus în scris intenția de a candida sunt pesediștii Alecu Drăgoi și Nelu Pavel. Cârciumaru mai spune că nu va candida, dar nu exclude o candidatură a lui Ion Călinoiu.

Drăgoi vrea să-și retragă cererea

După declarația lui Florin Cârciumaru, Alecu Drăgoi a decis să-și retragă cererea depusă la partid, chiar dacă susține că nu este el ce-l vizat, ci Nelu Pavel. Dacă nu va fi candidat, Drăgoi speră să fie tot șef de campanie, cum a fost mai bine de două decenii. ”Nu la mine s-a referit domnul Cârciumaru, ci la Pavel, care nu e membru PSD și e la Partida Rromilor. Am decis să-mi retrag cererea scrisă și să rămân pe lista nescrisă, alături de alți membri PSD.  Oricum eu voi susține candidatul desemnat de partid. Nimeni nu poate opri pe nimeni să candideze. Că nu voi fi desemnat, asta e altceva. O să fiu șeful de campanie al candidatului stabilit, așa cum am fost 23 de ani. Important e să câștige partidul.”, a precizat Alecu Drăgoi.

Pavel este decis în continuare să candideze

Nelu Pavel a fost surprins de reacția lui Florin Cârciumaru și este în continuare decis să candideze. Liderul rromilor de la Gorj speră ca primarii pe care i-a ajutat să câștige alegerile să dea dovadă de seriozitate și să-l sprijine. „Eu cred că am avut prea mult respect. Nelu Pavel și Partida Rromilor au dat dovadă de respect. Sper că sunt conștienți de ce am vrut și de ce vreau. Mai e până la alegeri, o să mă consult cu colegii, cu primarii și dacă vor da dovadă de neseriozitate, primarii care au fost sprijiniți să ajungă primari în colegiul 2 o să aibă de pierdut. S-ar putea să candidez pe Partida Rromilor sau de la alt partid sau chiar independent. Mai este până la alegeri, o să vorbesc și cu domnul Cârciumaru și după aceea o să iau și o hotărâre. Nu știu dacă reacția domnului Cârciumaru a fost pentru mine, pentru că sunt mai multe solicitări”, a precizat Nelu Pavel.

Candidează Călinoiu?

Cârciumaru a exclus o candidatură a sa, deşi ipoteza este vehiculată la partid: „Eu nu voi candida pentru acest post de senator. Am candidat pentru al patrulea candidat de primar. Dumnezeu să-mi dea sănătate să duc la bun sfârșit mandatul. În 2016 vom vedea ce e de făcut”.

O negare a venit şi dinspre Călinoiu, dar Cârciumaru îl vede drept posibil candidat: „Nu am discutat cu domnul președinte despre candidatura dânsului. E o candidatură care poate fi luată în seamă în sensul calităților pentru că domnul președinte a trecut prin votul cetățeanului și de fiecare dată a câștigat. Sunt sigur că și această candidatură ar câștiga-o dacă dânsul va candida.  (...) Nu, nu este exclusă din punctul meu de vedere”.

Vizualizări: 316

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: