Alegerile pentru Camerele Agricole, amânate pentru a doua oară

Alegerile Camerelor Agricole Zonale, programate pentru data de 25 septembrie, vor fi amânate pentru a doua oară din cauză că nu mai este timp pentru organizarea campaniei electorale. Pentru judeţul Gorj au fost propuse a fi înfiinţate 15 astfel de instituţii. Fiecare fermier poate candida pentru un loc în Camera Agricolă Zonală cu condiţia să aibă minim 50 de susţinători.

Înfiinţarea Camerelor Agricole Zonale continuă să rămână doar la stadiul de intenţie. Alegerile fermierilor nu vor avea loc nici pe data de 25 septembrie, după ce iniţial au fost programate pentru ziua de 24 iulie. Deşi nu a sosit nici o adresă oficială în acest sens, specialiştii din agricultura gorjeană sunt convinşi de faptul că alegerile vor fi amânate din nou. “În mod sigur alegerile pentru Camerele Agricole Zonale vor fi amânate din nou. Data de 25 septembrie nu poate fi respectată întrucât la nivelul fiecărei localităţi trebuie organizate campanii electorale cu cel puţin o lună de zile înainte. De asemenea, resursele financiare necesare pentru desfăşurarea alegerilor trebuie aprobate printr-o Hotărâre de Guvern ce trebuie publicată în Monitorul Oficial”, a declarat Ion Popescu, directorul Direcţiei Agricole Gorj şi preşedintele Comitetului Judeţean de Iniţiativă. Cu toate acestea, la nivelul judeţului s-au efectuat toate demersurile pentru organizarea alegerilor. “Am preluat listele cu fermieri de la APIA şi de la Direcţia Silvică şi urmează să le transmitem la primării, imediat ce primim undă verde de la nivel central. În condiţiile în care vreun fermier nu se va găsi pe liste poate sesiza autorităţile locale în vederea înscrierii”, a mai precizat Ion Popescu.

CANDIDAŢI

Membrii Camerelor Agricole Zonele vor fi aleşi din rândul agricultorilor, tot de către fermieri. Orice fermier poate opta pentru un loc în Camera Agricolă cu condiţia să aibă cel puţin 50 de susţinători. Pe perioada campaniei electorale candidaţii vor avea posibilitatea să stea de vorbă cu alegătorii pentru a-i convinge să-i voteze.

LOCAŢII

Pentru judeţul Gorj au fost propuse a se înfiinţa 15 Camere Agricole Zonale în localităţile: Motru, Mătăsari, Novaci, Polovragi, Crasna, Turceni, Târgu Cărbuneşti, Roşia de Amaradia, Turburea, Săuleşti, Târgu Jiu, Băleşti, Hurezani, Rovinari şi Tismana. Fiecare Cameră Agricolă Zonală va fi formată din şase membri, un secretar, un vicepreşedinte şi un preşedinte.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: