Alianţa lui Ponta cu Antonescu se rupe la Guvern

Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au avut, ieri, o întâlnire în care s-a discutat despre structura Guvernului şi soarta Uniunii, dar nu au ajuns la o înţelegere. Liderul PNL a precizat că premierul trebuie să ia repede o decizie în ceea ce priveşte viitorul Cabinetului, iar din punctul său de vedere sunt două variante: acceptarea propunerilor PNL sau formarea unui alt guvern. Până acum, Ponta nu a făcut demersuri pentru a numi miniştri pe locurile vacantate de liberali, iar Antonescu nu este dispus să facă modificări în propunerile sale.

Crin Antonescu forţează ieşirea de la guvernare, rămânând ferm pe poziţie în negocierile cu Victor Ponta. Propunerile PNL sunt Klaus Iohannis la Ministerul de interne şi vicepremier, Eugen Nicolăescu la Ministerul Finanţelor, Cristian Buşoi la Ministerul Sănătăţii şi Teodor Atanasiu la Ministerul Economiei. Numai că PSD nu vrea ca postul de vicepremier să fie dat ministrului de interne, ci ministrului Finanţelor. Ba mai mult, Ponta a propus un al patrulea vicepremier în persoana lui Daniel Constantin. Ieri, Ponta a admis, la ieşirea de la întâlnirea USL, că încă nu s-au înţeles. Şi premierul vede tot două variante: ori se rămâne pe formula Guvernului din 2012, ori se face o restructurare guvernamentală, pentru care însă nu există deocamdată consens. Antonescu s-a arătat dispus pentru o restructurare guvernamentală, din care să rezulte un Guvern mai mic, cu 14-15 ministere. Fiind întrebat dacă se va rupe USL din cauza acestor neînţelegeri dintre liderii politici, Antonescu a spus: "Sper că nu, dar nici aşa nu poate să continue".

Nu se-nţeleg la vicepremieri

Dar, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că premierul Victor Ponta trebuie să ia o decizie, el reiterând faptul că liberalii îşi menţin punctul de vedere cu privire la respingerea variantei instituirii unui nou post de vicepremier pentru PC. "Domnul Ponta are a decide dacă venim în Parlament cum am spus – fără să condiţionăm, să apară alţi vicepremieri şi alte istorii de felul acesta – sau face ceva cu ministerele vacante (...) Trebuie să ia o decizie, nu noi. Negocieri nu au ce să fie, că nu avem foarte mult ce negocia", a declarat Antonescu. Liderul PNL a precizat că în acest moment Executivul se află într-o "criză guvernamentală".

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: