Alianţa PSD – ALDE scârţâie şi la Rovinari

După tensiunile de la Motru, alianţa dintre PSD şi ALDE pare să funcţioneze doar cu numele în mai multe primării din Gorj. La Rovinari, de exemplu, unde este primar ALDE, consilierii PSD nu i-ar da girul edilului pentru proiectele propuse în Consiliul Local. „Nici n-avem ce rupe la Rovinari”, a fost reacţia primarului Robert Filip.

Edilul din Rovinari a explicat că, în prezent, alianţa cu PSD funcţionează doar la modul teoretic, fiind sarcină trasată de la nivel naţional. În realitate, aleşii social-democraţi nu ar sprijini proiectele sale. „Suntem într-o alianţă cu PSD. Respectăm alianţa asta, politic vorbind. Dar asta înseamnă să blocăm proiectele oraşului? Ei înţeleg să facă opoziţie! În ecuaţia asta pierd doar oamenii că se blochează anumite proiecte şi noi, la ALDE, nu vrem să venim cu mentalitatea asta. L-am auzit şi pe domnul Mihai Prunariu care spunea că suntem într-o alianţă şi o respectăm. Păi, respectatul alianţei înseamnă să fim împotriva proiectelor bune? Să nu facă ăla nimic că e de la alt partid! Asta nu e alianţă!”, a explicat, la Tele3, Robert Filip.

În plus, primarul susţine că nici nu a avut vreo întâlnire cu liderii PSD pentru a bate în cuie alianţa ori pentru a pune la cale vreun proiect comun important. „N-am discutat cu Florin Cârciumaru nimic despre coaliţie. A vrut cineva să rupă vreo coaliţie, ceva? În primul rând, nici n-avem ce rupe. E ca peste tot alianţa asta. Noi respectăm alianţa asta politică, dar înţelegem să facem ceva constructiv. Avem vreun proiect comun mare? Niciodată! Nici n-aş vrea vreo funcţie pentru deconcentrate, noi, de la ALDE. Nu vrem!”, a încheiat Filip.

Vizualizări: 925

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: