Amendă uriașă pentru abatorul în care au fost tăiați mieii de Paște

Un abator din Gorj a fost amendat cu suma de 40.000 de lei de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Potrivit unui comunicat al instituției, amenda a fost dată pentru „depozitarea deşeurilor de origine animală rezultate din activitatea de abatorizare în afara spaţiilor special amenajate şi pentru neevacuarea către societatea autorizată de colectare şi procesare a acestora. Acest aspect a fost constatat la verificarea condiţiilor în care s-a efectuat sacrificarea mieilor în perioada Sărbătorilor Pascale 2020“.

Potrivit unor surse, la acest abator au fost tăiați mieii care au ajuns la supermarketuri. Dar, la centrele comerciale ar fi ajuns un număr mai mare de miei față de cel abatorizat, ceea ce a generat speculația că unii miei ar fi fost tăiați la stâne. Dar, nu au fost probe în acest sens.

DSVSA Gorj a mai aplicat o amendă de 2.400 lei unui medic de liberă practică împuternicit, pentru deficienţe constatate la modul de completare a documentelor sanitare-veterinare prevăzute de legislaţia în vigoare.

Vizualizări: 1,721

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: