Veste neașteptat de proastă pentru primari

Primăriile riscă să rămână și cu banii dați, și cu buza umflată. După ce au alocat bani pentru hrana tuturor persoanelor aflate în autoizolare, autoritățile locale din Gorj au aflat abia acum că le vor fi decontate cheltuielile doar pentru persoanele vulnerabile. Pentru restul, primăriile nu mai speră să primească vreun leu. Numai la Târgu Jiu, s-au cheltuit, până acum, 500 de mii de lei, bani pe care edilul este conștient că nu va putea să-i recupereze în integralitate de la Guvern.

Fiecare primărie a primit un act normativ prin care este anunțată că va primi înapoi banii cheltuiți cu mâncarea dusă familiilor izolate. Condiția este ca acestea să provină din categoria vulnerabilă. Lucru care nu a fost respectat în totalitate în localitățile din județul Gorj, unde edilii au dus hrană tuturor celor autoizolați indiferent de posibilitățile lor materiale.

„Este puțin tardiv. Vom face demersurile necesare. Am avut o discuție cu doamna director de la Direcția de Protecție Socială. Dânsa are obligația să facă o analiză asupra tuturor persoanelor care s-au încadrat ori se încadrează în categoria persoanelor autoizolate și așa cum prevede actul normativ vom primi bani doar pentru persoanele vulnerabile. Vorbim de condițiile materiale și sociale pe care le au aceste persoane și de o anumită dizabilitate în care s-ar putea încadra în această perioadă. Sunt cam singurele categorii care se încadrează în acest act normativ”, a explicat primarul Marcel Romanescu.

Numai la Târgu Jiu, de la declanșarea pandemiei, peste o mie de persoane au fost autoizolate la domiciliu și municipalitatea le-a dus mâncare. „Sunt 1200 de persoane. Dacă mergem pe un calcul simplu, sunt undeva la aproape 500 de mii de lei pentru tot ce înseamnă masa persoanelor autoizolate, inclusiv pentru atunci când le asiguram masa la domiciliu. Este exclus să se întoarcă acești bani în integralitate. Să sperăm că vom recupera o mare parte din această sumă, dar e foarte dificil ca astăzi să mai iei declarații de la 1200 de persoane. E clar că din cele 1200, nu toate se încadrează în această categorie. Ar fi fost foarte bun acest proiect de act normativ la începutul decretării stării de urgență, măcar la apariția primelor cazuri de persoane autoizolate pentru ca fiecare autoritate publică locală să știe exact pe ce trebuie să meargă. Am fost puși în situația de a gestiona starea de urgență fiecare autoritate pe cont propriu”, a mai spus edilul din Târgu Jiu.

Vizualizări: 5,520

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: