Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

AMENINŢARE: Membrii FNME ar putea rămâne fără cota de cărbune

Angajaţii afiliaţi la sindicatele din Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) nu vor primi cota de cărbune şi primă de Crăciun dacă nu semnează protocolul negociat de administraţia companiei cu Ion Ruşeţ. Asta susţine sindicalistul Ion Ruşeţ, care spune că apartenenţa la un anumit sindicat oferă sau taie anumite drepturi membrilor afiliaţi. Sindicalistul a fost neinformat sau rău intenţionat atunci când a făcut această afirmaţie, deoarece nu există pericolul, dacă se respectă legea, ca membrii FNME să nu primească cota de cărbune. Legea nu permite acordarea de drepturi în funcţie de afilierea sindicală, ori primesc toţi salariaţii, ori niciunul.

Liderul Ion Ruşeţ s-a supărat după ce sindicaliştii de la FNME au spus că protocolul semnat de el şi Laurenţiu Ciurel nu poate avea efecte juridice. „Eu am fost vârful de lance al echipei de negociatori din partea Federaţiei Univers. Fără lipsă de modestie“, a explicat Ion Ruşeţ, referindu-se la discuţiile în urma cărora a fost semnat acest protocol. Liderul mai spune că ulterior acordul a fost semnat şi de celelalte federaţii semnatare a CCM-ului, cu excepţia FNME. 

Contre

Acordul semnat acum două săptămâni cu directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, prevede că angajaţii vor primi cota de cărbune şi primă de Crăciun, însă după nişte discuţii ce vor avea loc în octombrie. Ion Ruşeţ ameninţă că angajaţii care sunt la sindicatele afiliate la FNME nu vor încasa cota de cărbune şi prima de Crăciun dacă federaţia nu va semna protocolul. „Colegii sindicalişti, în momentul în care oamenii câştigă, vorbesc că un protocol nu poate să aibă efect juridic. Atunci spun şi eu aşa: are efect juridic pentru salariaţii pe care-i reprezentăm noi. Dacă mai încercaţi vreodată să contestaţi calitatea noastră de negociatori în interesul salariaţilor nu ne mai interesează dacă oamenii pe care-i reprezentaţi voi au cotă de cărbune sau nu. (...) Noi am negociat pentru toţi salariaţii. Nerecunoscând protocolul este clar că în această situaţie pierd membrii FNME“, a declarat acesta la un post local de radio.

Liderul FNME, Dan Pârvulescu, a declarat că federaţia este de acord cu acordarea celor 10 tone de cărbune şi prima de Crăciun, dar vrea ca lucrurile să fie mult mai clare şi pentru salariaţii care nu pot folosi cărbunele. „Ar fi culmea să nu fim de acord cu un drept dat de Directorat către salariaţi. Suntem de acord cu faptul că li se dau în natură cele 10 tone la salariaţi, dar în mod normal, cei 575 de lei pentru salariaţii care nu se încălzesc cu cărbune nu ar trebui să fie condiţionaţi, pentru a nu se produce discriminare“, a explicat acesta.

Ion Ruşeţ a dat asigurări că toţi salariaţii vor primi ceva: energie, cărbune sau bani. „Există posibilitatea compensării acestei cote pentru cei care nu au ce face cu cărbunele, inclusiv a unor compensaţii“, spune Ruşeţ.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: