Ameninţări la Minprest. „Nu mai avem nimic de pierdut!”

Situaţie extrem de dificilă la Minprest, principalul prestator de servicii în minerit. Salariaţii societăţii refuză să semneze contractul colectiv de muncă pe motiv că nu mai au niciun beneficiu. Nici măcar bonuri de masă, spun sindicaliştii, care reclamă că administraţia vrea să le ia şi din zilele de concediu.

Vicepreşedinta Sindicatului Solidaritatea Minprest, Mihaela Olaru, spune că şefii societăţii s-au dus marţi în rândurile salariaţilor pentru a-i ameninţa să semneze contractul colectiv de muncă. Sindicalista susţine că actualul contract de muncă nu mai prevede niciun drept pentru oameni. „Nu mai avem nimic, nici bonuri, nici prime, vor să ne taie până şi din zilele de concediu. Noi nu am vrut să semnăm contractul colectiv de muncă şi marţi au venit să ameninţe salariaţii, directorul adjunct şi şeful de la personal. Noi vrem măcar să ne lase măcar zece bonuri ca şi valoare, pentru că dacă sunt prinse ca valoare le putem câştiga în instanţă dacă nu ni le dă. Noi n-am semnat nici contractul colectiv de muncă şi am dat şi în judecată societatea. Chiar dacă unii au semnat, sub ameninţări, nu este valabil. Unul dacă nu semnează, nu este valabil. Acum nu mai vor nimic în contract, că nu au bani, noi avem minim pe economie dar pentru ei sunt bani. Nu renunţăm decât dacă prindem măcar zece bonuri, noi mergem până la capăt, nu mai avem ce pierde”, a declarat Mihaela Olaru.

În schimb, administraţia Minprest susţine că sunt două sindicaliste care refuză să semneze CCM-ul. În vechiul contract de muncă era prins un articol care prevedea că membrii sindicatului reprezentativ nu pot fi dați afară sau schimbați din funcție. Acesta a fost însă eliminat, din nou CCM, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.

Vizualizări: 1,604

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: