Amenințat cu moartea chiar de fiul său

Un bărbat de 71 de ani, din comuna gorjeană Scoarța, a cerut sprijinul poliției după ce a fost agresat de propriul fiu.

"Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce reclamantul se afla la domiciliu, fiul său a venit în vizită, iar pe fondul consumului de alcool acesta l-ar fi amenințat cu moartea pe tatăl său, de natură a-i produce o temere considerabilă", arată IPJ Gorj într-un comunicat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, fiind totodată, luată măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, iar restricțiile i-au fost aduse la cunoștință celui în cauză. (A.A.)

Vizualizări: 1,703

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: