Analfabetul Gârjoabă vs. Puşcăriaşul Creţan

Cuvinte grele şi-au trântit în faţă liderul Federaţiei Naţionale a Muncii Constantin Creţan şi directorul de Resurse Umane de la Complexul Energetic Turceni, Corneliu Gârjoabă. Oamenii au căutat în traista cu jigniri şi ce au găsit... numai de bine.

Liderul Federaţiei Naţionale a Muncii Constantin Creţan este încântat de faptul că nu are studii superioare şi a rămas un simplu maistru miner, ţinând cont de faptul că cele mai multe cunoştinţe ale sale şi-au făcut facultăţi pe la Herculane. Ba mai mult, Creţan crede că ar fi putut să-şi ia şi el doctoratul la o facultate fantomă, aşa cum a făcut directorul de Resurse Umane de la Complexul Energetic Turceni, Corneliu Gârjoabă. ”Credeţi că nu puteam şi eu să-mi iau doctoratul cum şi-l ia Gârjoabă acuma-! Un analfabet care conduce mineritul şi energia şi care face abuzuri zi de zi!”, a declarat Creţan, despre Corneliu Gârjoabă. Nici doctorandul Gârjoabă nu s-a lăsat mai prejos şi a precizat că nu are ce să discute cu un puşcăriaş, mai ales cu Creţan, faţă de care este la mare distanţă din toate punctele de vedere. ”Nu răspund unui puşcăriaş, când eu nici măcar amendă penală n-am primit. El a făcut ani grei de puşcărie. Eu voi răspunde în faţa organelor de cercetare dacă se consideră că eu am făcut vreun abuz. Oricum, nu-i răspund lui Creţan. Creţan să-şi vadă de treburile lui, că, cu mine, n-are tangenţă. Eu faţă de el sunt la distanţă mare din punct de vedere social, familial, din toate punctele de vedere”, a conchis Gârjoabă.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: