Analizele medicale ale salariaţilor CEO, făcute la MedservMin

MedservMin va asigura începând din acest an controalele medicale periodice şi pentru salariaţii din termocentralele CE Oltenia, nu numai pentru angajaţii Diviziei Miniere. Societatea prestatoare de servicii medicale pentru CEO a încheiat până în acest moment contracte cu termocentralele Rovinari, Ișalnița și Craiova, iar acum se poartă negocieri cu Termocentrala Turceni și Termocentrala Chișcani din Brăila.

Începând din acest an, MedservMin este societatea care se va ocupa de controlul periodic al angajaților din Complexul Energetic Oltenia. Dacă până acum de acest lucru se ocupau cabinetele de Medicina Muncii private, în special cele din zona Craiova, acum banii pentru controlul medical periodic al minerilor și energeticienilor ajung la MedservMin, societate unde CEO este principalul acţionar. „Vreau să vă spun că MedservMin va face acum controlul medical periodic al angajaților de la Ișalnița unde avem 968 persoane, la Craiova 851, la Rovinari 1.789 și suntem în negocieri cu Termocentrala Turceni unde ar fi 1.985 de salariați și la Termocentrala Chișcani din Brăila, unde ar trebui să facem cam 280 de controale medicale periodice. Acestea erau făcute până acum de societăți private. Cei din conducerea CEO au stabilit să fim noi cei care prestăm aceste servicii medicale”, a precizat Valentin Mogoe, directorul MedservMin.

Mogoe a explicat că atunci când a venit la firmă nu exista medic de medicina muncii angajat, dar între timp situaţia a fost rezolvată.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: