Anchetă după decesul unui salariat al CEO

Un angajat al CE Oltenia, de la Cariera Roșiuța, a decedat marți noaptea, la spital. Bărbatul de 37 de ani, mașinist în cadrul unității miniere, a fost găsit marți, la amiază, de un coleg, lângă un transportator din carieră. Se simțea rău şi a fost dus de urgență la cabinetul medical al unității, iar mai apoi la spitalul din Motru. Aici, bărbatul a intrat în comă, fiind transferat la spitalul din Târgu Jiu. A fost operat de urgență, însă minerul a decedat.

 Conducerea Carierei Roşiuţa spune că bărbatul ar fi suferit o hemoragie internă masivă. „Știu că a fost în medical săptămâna trecută, nu a venit la lucru. Marți s-a simțit rău și a fost operat la Târgu Jiu. Am înțeles că a avut hemoragie internă și acest lucru ar fi condus la deces. Din câte știu este din Lupșa, o comună din zona Motrului. Mai are doi frați care lucrează aici”, a spus Constantin David, șeful Carierei Roșiuța.

ITM face anchetă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a demarat o anchetă în acest caz. „Am dispus formarea unei echipe de doi inspectori de muncă care se vor ocupa de cazul acesta. Este un accident mortal, cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj”, a declarat George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.

Despre miner se cunoaște faptul că era divorțat și nu avea copii.

Vizualizări: 9,390

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: