Anchetat la 18 ani din cauza mopedului

Un tânăr din municipiul Târgu Jiu s-a ales cu dosar penal după ce i-a încredințat mopedul pe care îl avea acasă unui minor de 16 ani. Convins că pe Aleea Digului duminică seara nu e nimeni care să îi ceară actele, tânărul de 18 ani i-a dat puștiului motoscuterul pentru câteva ture, spre ghinionul lor polițiștii cerându-i actele celui de 16 ani, acte pe care acesta nu avea cum să le prezinte, neavând permis de conducere. Mai mult, minorul a precizat că i-a fost încredințat mopedul de către proprietar și, ca urmare, proprietarul s-a ales cu dosar penal. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unei persoane despre care ştie că nu deţine permis de conducere”, a comunicat IPJ Gorj.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: