Angajat CE Oltenia: Mi-au spus că nu pornesc ambulanța că nu am eu gust și miros

Un angajat din cadrul Complexului Energetic Oltenia a acuzat faptul că nu a fost băgat în seamă de cei de la Ambulanță, atunci când a sunat la 112, luni seara. Bărbatul spune că nu are gust și miros, acestea fiind primele simptome ale infecției cu noul coronavirus. Cătălin Blidaru, căci despre el este vorba, a afirmat faptul că cei de la Ambulanță i-au spus că nu pornesc salvarea doar pentru aceste simptome.

A doua zi, marți dimineața, bărbatul s-a prezentat în fața Spitalului ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, la cortul de triaj. Acolo, spune angajatul CE Oltenia, s-a izbit de un nou refuz, fiind trimis la Secția de Boli Infecțioase de la Pasarelă.

Bărbatul nu a vrut să se interneze în spital, ci să obțină un concediu medical, însă acesta se putea primi doar în cazul în care stătea 2 zile în unitatea medicală, tocmai pentru a fi testat. Bărbatul și-a făcut un test, însă unul rapid, iar rezultatul a fost pozitiv, dar reprezentanții din sănătate spun că astfel de teste nu sunt luate în calcul, doar cele PCR.  

”Am sunat la 112 să vină salvarea, tocmai pentru a mă testa. Au spus că vine în 4-5 ore. M-au întrebat dacă am și un alt simptom înafara de lipsa gustului. I-am zis că nu. Mi-au răspuns că nu pornesc salvarea doar pentru acest lucru. Am sunat de dimineață la DSP și mi-au zis să merg să îmi fac testul cu bani. Dacă eu mă duc de bună voie și le spun că am nevoie de medical, și am nevoie de medical să nu stau cu alți oameni, ei îmi spun că nu, doar dacă sunt internat la ei să îmi fac testul. Nu am vrut să mă duc să mă internez, cred că nu sunt atât de grav. Cred că paturile trebuie să fie libere pentru cei care sunt grav bolnavi. Eu știu că cei cu simptome minore se pot trata acasă. O rezolvai. Stau acasă 14 zile, dar din concediul meu. Nu am luat contact cu nimeni de câteva zile”, a spus Cătălin Blidaru, angajat al CE Oltenia, la Târgu Jiu Tv.

La același post de televiziune, directorul DSP Gorj, Narcis Stoian, spune că persoanele care nu au gust sau miros sunt considerate asimptomatice.

Vizualizări: 8,911

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: