Angajaţii DGASPC Gorj trebuie să înapoieze sporurile

O parte din angajaţii de la Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj şi-au pierdut sporurile la Curtea de Apel Craiova. Acum aceştia trebuie să returneze toate sumele care le-au fost acordate din luna iulie a anului trecut şi până în prezent. Astfel, mulţi dintre ei se gândesc să renunţe la funcţiile pe care le deţin în cadrul DGASPC Gorj. Unii dintre ei au rămas cu salarii chiar şi de cinci milioane, bani din care trebuie să înapoieze şi sporurile. 

În luna iulie 2010 cei peste 1000 de angajaţi ai DGASPC Gorj şi-au recuperat sporurile pierdute în luna ianuarie a aceluiaşi an printr-o hotărâre a Tribunalului Gorj. Consiliul Judeţean Gorj, în calitate de ordonator de credite, a făcut recurs la Curtea de Apel Craiova şi deja instanţa superioara a emis câteva hotărâri în defavoarea salariaţilor. „Până în prezent 30 de angajaţi din cadrul direcţiei şi din centrele subordonate au pierdut sporurile la Curtea de Apel Craiova prin hotărâre irevocabilă. Pe parcurs urmează să primim decizii şi pentru ceilalţi angajaţi. Problema este că toţi vom pierde!”, a precizat Constantin Preoteasa, directorul General al DGASPC Gorj. 

După ce au primit vestea, oamenii sunt acum disperaţi pentru că trebuie să returneze toţi banii încasaţi ca sporuri din luna iulie a anului trecut şi până în prezent. Unii se gândesc serios să renunţe la locul de muncă. De exemplu, Doina Navlea, inspector în cadrul Direcţiei a ajuns să ia un salariu de şapte milioane de lei vechi. “ Lucrez de 15 ani în instituţie, am studii superioare. Nu se poate să mă lase doar cu şapte milioane, din care o să îmi oprească lunar pentru sporurile pe care le-am luat. Dacă lucrurile vor continua aşa mă gândesc să renunţ la acest service”, a spus Doina Navlea. 

Preoteasa nu mai are salariu de director

Nici directorul general al instituţiei, Constantin Preoteasa, nu a scăpat. El trebuie să returneze câteva zeci de milioane de lei vechi. Consiliul Judeţean Gorj urmează să îi facă o nouă reîncadrare, pe un salariu lunar de 18 milioane de lei şi nu pe 23 de milioane ca până în prezent. “Am pierdut şi trebuie să dau înapoi peste 40 de milioane de lei. Eu, director general şi cu peste 1000 de angajaţi în subordine, să am un salariu de 18 milioane…”, a precizat Constantin Preoteasa.

Curtea de Apel Craiova urmează să se pronunţe şi în ceea ce priveşte restul angajaţilor.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: